Anul 2017 se încheie într-o atmosferă tensionată de turbulențele care au început cu referendumul pentru Brexit și au ajuns la referendumul organizat de autoritățile regionale din Catalonia, o acțiune denunțată ca ilegală de către guvernul spaniol.
Existența și funcționarea normală a oricărei entități se bazează pe echilibru. Prin urmare, amenințările pot să vină și de la exces, dar și de la penurie.
Am avertizat în repetate rânduri, chiar de la începutul mandatului meu, asupra derapajelor pe care le provoacă excesul de centralizare în Uniunea Europeană. În perioada 2000- 2008, pe fondul unei situații economice generale favorabile, mesajul care a fost răspândit pretutindeni a fost: „mai multă Europă!”. Adică extindere, dar mai ales integrare.
Din păcate, criza economică a fost gestionată în Uniune din perspectiva acestui centralism. Dacă rezultatele economice de ansamblu au fost satisfăcătoare, nu același lucru se poate spune despre evoluțiile colaterale neprevăzute. Centralizarea excesivă la nivelul instituțiilor supranaționale s-a făcut în dauna prerogativelor statelor naționale. Dacă acestea nu au mai furnizat suficiente resurse – atât materiale, cât și simbolice – a crescut nemulțumirea regiunilor și comunităților. A crescut, până la urmă, nemulțumirea cetățenilor, pentru care birocrația de la Bruxelles împiedică rezolvarea problemelor locale.
Am mai spus-o și o repet, nu sunt împotriva Uniunii Europene! Uniunea a făcut continentul nostru mai prosper, a deschis oportunități uriașe atât pentru indivizi cât și pentru comunități și, nu în ultimul rând, a îndepărtat foarte mult spectrul unor conflicte inter-europene.
Dar Uniunea Europeană trebuie să își regăsească echilibrul care i-a permis, la sfârșitul secolului XX, să devină o mare putere a lumii contemporane. Acest echilibru înseamnă întoarcerea către cetățeni, către comunități și către statele naționale. Structura ierarhică hipercentralizată este o formă specifică imperiilor și nu mai poate ține pasul cu modernitatea.
În acest moment, Uniunea este amenințată atât de hipercentralizare, cât și de o fragmentare cu consecințe greu de anticipat. Este nevoie de o formulă mult mai flexibilă, mai suplă, mai bine adaptată la transformările rapide din numeroase domenii – de la demografie la tehnologie și de la dezvoltare durabilă la schimbările climatice.
Oamenii politici, ei înșiși, trebuie să depășească viziunea rigidă a ideologiilor clasice pentru a putea propune cetățenilor soluții convingătoare și realiste la provocările viitorului.
