Petre Apostol
Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov a fost gazda Campionatelor Naţionale de Judo pe echipe pentru seniori, Divizia A. În cadrul competiției, CSM CFR CSŞ Ploieşti (antrenori Gheorghe Savu – coordonator, Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu) a avut participare atât la feminin, cât şi la masculin, doar fetele, însă, reușind să urce pe podiumul de premiere.
La feminin au fost prezente cinci echipe din ţară – „U” CSM Cluj Dinamo, cu două echipe, CS Rapid CSŞ 5 Bucureşti, SCM Deva şi CSM CFR CSŞ Ploieşti. Echipa ploieșteană a bifat două victorii cu același scor (3-2), învingând pe SCM Deva şi Rapid Bucureşti, dar a pierdut, apoi, cu scorul de 2-3, duelul cu „U” CSM Cluj Dinamo „B”, precum şi meciul cu „U” CSM Cluj Dinamo „A”, scor 0-5, formație care avea să-și adjudece titlul național, în componența sa aflându-se medaliatele de la Campionatul European – Loredana Ohâi, Alexandra Pop şi Monica Ungureanu.
Astfel, CSM CFR CSȘ Ploiești a intrat în posesia medaliilor de bronz, pe poziția secundă situându-se cea de-a doua echipă de la „U” CSM Cluj Dinamo. Din formaţia ploieșteană au făcut parte următoarele sportive: Adriana Vlădoiu, Alexandra Stere, Cătălina Şchiopu, Cleonia Riciu, Diana Marcu şi Denisa Cristea, cu menţiunea că doar primele două sportive sunt senioare, iar celelalte – junioare şi cadete.
La masculin, s-au înscris şapte echipe: CS Dinamo Braşov, CS Politehnica Iaşi, CSU Piteşti, LPS-CSŞ Bihorul Oradea, „U” CSM Cluj, cu două echipe, şi CSM CFR CSŞ Ploieşti. Ploieștenii au avut tur liber în debutul campionatului, după care au pierdut la limită, scor 2-3, în disputa cu prima echipă de la „U” CSM Cluj, care avea să cucerească medalia de argint.
Astfel, gruparea ploieșteană a ajuns în lupta pentru medalia de bronz, însă a cedat disputa cu CSU Piteşti, grupare alcătuită din sportivi componenţi ai loturilor olimpice de seniori ale Serbiei şi Republicii Moldova. Medalia de aur a fost câştigată de CS Dinamo, pentru care au evoluat şi sportivi din Ucraina. Echipa ploieșteană, care a încheiat pe locul al cincilea, a fost alcătuită din trei seniori – Andrei Căpăţână, Răzvan Onofrei şi Cătălin Cane -, ceilalţi fiind juniori şi cadeţi: Marian Tănase, Alberto Minigote, Andrei Baicu şi Andrei Pîrloga.
De remarcat de la gruparea prahoveană junioara Cătălina Şchiopu, care a reuşit să o învingă pe clujeanca Alexandra Pop, medaliată la Campionatele Europene şi Mondiale, sportiva ploieșteană arătând o formă bună înainte de prezența la Mondialele categoriei sale de vârstă, care vor avea loc în perioada 18-21 octombrie, la Zagreb. La competiția mondială de juniori va mai fi participa un reprezentant de la CSM CFR CSȘ Ploiești, anume Răzvan Ciolan.