Ieri, Thailanda a încheiat în mod oficial perioada de doliu național în memoria fostul rege Bhumibol Adulyadej, iar mulți dintre locuitorii acestei țări au reînceput să poarte haine colorate după un an monoton din punct de vedere vestimentar, în timpul căruia, în semn de respect pentru monarhul defunct, s-au îmbrăcat din cap până în picioare cu articole vestimentare negre, informează Reuters, preluat de Agerpres.
Funeraliile sale, care au costat 90 de milioane de dolari americani, realizate cu mare pompă și marcate de numeroase ritualuri străvechi, au avut loc pe durata a cinci zile, la un an după decesul monarhului.
Rămășițele sale pământești au fost depuse în Grand Palace din Bangkok, duminică. Portrete ale fostului rege, care a devenit o figură paternă pentru mulți thailandezi în timpul domniei sale de șapte decenii, au fost afișate în întreaga țară.
Steagurile funerare albe și negre ce au fost arborate la porțile clădirii Guvernului din Bangkok timp de un an au fost date jos ieri, iar prim-ministrul țării, Prayuth Chan-ocha, a susținut un discurs televizat prin care a anunțat în mod oficial încheierea perioadei de doliu național.
Culorile au înțelesuri profunde pentru thailandezi. Regulile astrologice, respectate de mulți cetățeni din această țară din sud-estul Asiei, atribuie o culoare fiecărei zile din săptămână.
Regele Bhumibol s-a născut într-o luni, o zi asociată cu
culoarea galbenă. Unicul fiu al lui, noul rege Maha Vajiralongkorn, s-a născut, de asemenea, într-o zi de luni.
Mulți dintre internauții thailandezi au distribuit pe rețelele de socializare diverse grafice în care erau prezentate culorile considerate norocoase în ceea ce privește articolele vestimentare care trebuie purtate după un an de doliu național.
„Pentru încredere, sănătate și putere, purtați portocaliu. Pentru un sprijin bun, purtați verde pal”, afirmă autorii unuia dintre acele grafice.
Pattinya Mankongwongcharoen, în vârstă de 49 de ani, care a purtat ieri o rochie de culoarea piersicilor, a spus: „Nu voi continua să port negru, întrucât perioada de doliu s-a încheiat în mod oficial și dacă aș continua să port negru ar fi un semn de lipsă de respect”.
Alți compatrioți ai ei au declarat însă că vor continua să poarte ținute vestimentare în culori terne.
„Încă sunt întristat. Voi purta negru sau gri pentru încă alte câteva săptămâni”, a spus Pimsuda Chatree, proprietarul în vârstă de 37 de ani al unui magazin.