Fl. Tănăsescu
Platoul Bucegi, ieri dimineață, în jurul orelor 11. Brațele unui salvamontist sunt ridicate spre cer, implorând parcă două lucruri : Dumnezeu să le dea zile răniților căzuți într-o râpă, la peste 2000 de metri, iar pilotul elicopterului care urmează să preia victimele să îl zărească.
Două mii de metri deasupra nivelului mării. Acolo unde vegetația s-a uscat deja, dar brațele unui salvator stau ridicate de parcă ar face – precum o perfuzie – puntea între viață și moarte. Fiindcă, da, salvarea vine din cer, dar până la mila lui Dumnezeu, aștepți ajutorul piloților din cadrul Inspectoratului General al Aviației Române…
Sunt momente de tensiune. Ni se pare nouă sau un elicopter umblă bezmetic în preajma Munților Carpați? “E doar o părere. Din cauza vântului, trebuie să facă un mic ocol, ne explică, pe înțelesul nostru de profani, un jandarm. În curând va ateriza pentru a prelua prima victimă”.
În fapt, sunt doi răniți. Unul mai grav, altul mai ușor. Alerta a fost dată prin Numărul Unic “112”. Din cauza gerului, însă, bateriile dispozitivelor GPS nu mai funcționează. Deci, cu atât mai dificilă devine operațiunea de salvare. Jandarmii dau STS-ului coordonatele prin stație.
– Comunicați !
– Longitudine 25 de grade Nord, 32 de minute, zero virgulă, șapte, punct, 46 secunde.
– Confirm !, vine răspunsul de parte cealaltă.
În continuare, profesioniștii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, împreună cu angajați ai Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia fac calcule: înmulțiri, adunări.
Și împărțiri. Împărțiri de parcă la “numărător” se află viața, iar sub linie – adică la “numitor” – moartea. Și încă un amănunt: nu sunt deranjați de forfota noastră de a le înregistra cuvintele, de a-i fotografia. De a ne băga în sufletul lor și a încerca – zadarnic, desigur – să deslușim ce fac ei acolo. Fiindcă, chiar dacă tot ceea ce s-a petrecut ieri, la două mii de metri deasupra mării, la Cota 2000, a fost un exercițiu de simulare, totul a fost luat în serios. Și, să fim la fel de serioși, au avut ei intervenții și mai dihai: pe timp de noapte, la temperaturi de sub zece – douăzeci de grade Celsius și nu un “mizilic” ca ieri, când afară mercurul termometrelor se învârtea în jurul a zero grade.
Se rostesc cuvinte scurte, sacadate și la obiect: “ Recepționat!”, „Acționăm !”,
„Plecăm! ”. A, ba nu, sunt și fraze precum: “ Vom folosi fumigene pentru localizare , pentru ca victimele și salvatorii să fie reperați de piloții elicopterelor”. Este găsit primul rănit, așezat pe targă și înconjurat de salvatori. La câțiva metri mai departe, fumigenele indică locul unde trebuie să ajungă elicopterul.
Un zgomot de motor sfâșie liniștea de pe platoul munților Carpați. Departe, foarte departe, se vede elicopterul. Iar în astfel de cazuri, zici că însuși Cel de Sus își face apariția… Cum scriam, unul dintre salvatori stă cu mâinile ridicate spre cer, de zici că-i statuie. Paleții aparatului de zbor fac ordine pe platoul în care și bruma de iarbă care mai răsare pe-acolo a murit deja. Dar victima trăiește !
La câteva secunde – da, am zis bine secunde ! – coboară pe o cordelină un salvator. Preia rănitul cu targă cu tot și îl ridică. Și pe-aici ți-e drumul! Adică văzduhul. Ca o paranteză: ei – cei de la sol, și ceilalți – din avion sunt oameni care, cel mai probabil, nu s-au cunoscut și nu se vor cunoaște vreodată. Îi unește doar un singur lucru, cel mai important de altfel: salvarea de vieți omenești. Și da, brațele sunt ridicate din nou spre cer, implorând ca, iar, elicopterul să localizeze și să preia și cea de-a doua victimă a muntelui. Scenariul – iertată- ne fie vorba derizorie ! – se repetă: coborâre pe cordelină și ridicare victimă, într-un timp atât de scurt încât nici nu ai timp să faci o fotografie ca lumea…
Cordelină subțire de zici că-i firul de păr de care atârnă viața unui om.
Ieri s-a derulat un exercițiu comun, pe Platoul Bucegi, la care au participat Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Salvamont, Inspectoratul General de Aviație, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – “Salvare cu suport aerian în mediul montan – Carpați 17”.
Nu ne întrebați de numele celor care au participat la exercițiu, fiindcă au dispărut și ei la fel de rapid precum elicopterele. Și, suntem convinși, nu puțini dintre ei au salvat “de-adevăratelea ” vieți omenești.
Asta a fost tot ceea ce am înțeles ieri, la două mii de metri deasupra mării, departe de forfota orașului, de intrigi, de ambiții prostești: că pentru ei, salvatorii angrenați în astfel de operațiuni, “o viață nu valoareză nimic, dar nimic nu valorează cât o viață”.
