Mai mulţi parlamentari, consilieri şi lideri de filiale USR au semnat o scrisoare deschisă prin care susţin că Congresul de sâmbătă, prin care Dan Barna a fost ales preşedinte al partidului, este nestatutar şi îi solicită să ia act de situaţia creată. „Respectarea regulilor este un principiu fondator al USR şi începe în interiorul USR. Dacă USR este corupt din interior, el nu îşi poate îndeplini misiunea publică de a curăţa politica românească. Este, aşadar, de datoria noastră să semnalăm public faptul că regulile au fost încălcate în mod repetat de către Biroul Naţional al USR”, se arată în scrisoarea deschisă. Totodată, semnatarii susţin că alegerile de delegaţi din 15 octombrie de la Bucureşti au fost statutare, dar rezultatul nu a convenit pentru că „58 dintre cei 63 de delegaţi îl susţineau pe deputatul Cristian Seidler. Cu acest rezultat la Bucureşti şi cu susţinerea din ţară (96 de delegaţi au lipsit sau şi-au anulat votul), Seidler ar fi câştigat preşedinţia USR din primul tur – legal, legitim, curat”, mai spun ei. Semnatarii acuză că Biroul Naţional a făcut tot posibilul pentru a anula alegerile de la Bucureşti şi a organizat alegeri nestatutare”. „S-au făcut multiple abuzuri: votanţii au fost desemnaţi de către Biroul Naţional, iar pe liste au fost trecute persoane care nu au candidat să fie delegaţi”, se precizează în documentul citat. Comisia Municipală de Arbitraj a Municipiului Bucureşti a constatat aceste nereguli şi a declarat alegerile paralele din 23-25 octombrie nestatutare şi, ca atare, Congresul Extraordinar este nestatutar, deoarece a primit delegaţi aleşi nestatutar, spun cei nemulţumiţi de votul de la congres. În întreg scandalul a intervenit şi fostul preşedinte al USR, Nicuşor Dan.