N. D.
În urma unei cerinţe impuse de către Comisia Europeană, deputaţii şi senatorii au, mai nou, şi un Cod de conduită. Documentul, care nu este prea stufos de altfel, a fost adoptat miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Şi, chiar dacă regulile instituite prin acest cod ar trebui să fie valabile, teoretic, pentru toţi cei cărora electoratul le-a dat votul să-i reprezinte într-una dintre cele mai importante instituţii ale statului, nu toţi aleşii au fost de acord cu tot ceea ce scrie negru pe alb în documentul care a fost supus adoptării, dovadă fiind, pe lângă cele 230 de voturi ”pentru”, şi cele 54 de voturi ”împotrivă” şi 78 de abţineri.
Dar ce reguli au fost instituite pentru parlamentari în acest cod? Reglementând normele şi principiile de conduită parlamentară în exercitarea mandatului încredinţat, prin acest document sunt stabilite o serie de prevederi de care aleşii ar trebui să ţină cont. Şi anume: sunt în serviciul poporului, au obligaţia să acţioneze cu onoare şi disciplină, ţinând cont de principiile separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale trasparenţei, ale probităţii morale, ale responsabilităţii şi respectării reputaţiei Parlamentului.Totodată, parlamentarii vor trebui să dea dovadă de obiectivitate, având posibilitatea de a participa la activităţile parlamentare, de a fi în contact cu cetăţenii şi de a exercita într-o manieră transparentă mandatul lor. „Parlamentarii au obligaţia de a face cunoscut orice interes personal care ar putea influenţa acţiunile lor publice. Deputaţii şi senatorii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită şi ţinută, solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare. Să aibă o ţinută vestimentară decentă şi să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase”, se mai menţionează în Codul de conduită menţionat. Documentul mai prevede şi faptul că senatorii şi deputaţii sunt independenţi în exercitarea mandatului de orice entitate fizică sau juridică, dar şi faptul că mandatul imperativ este nul. Nu în ultimul rând, au obligaţia să declare orice cadouri sau avantaje primite în exerciţiul funcţiei, excepţie făcând cele cu titlu gratuit. Reamintim că, urmare a rezultatelor de la alegerile parlamentare de anul trecut, prahovenii sunt reprezentaţi în Parlament de următorii parlamentari, în ordine alfabetică: deputaţi – Anastase Roberta Alma (PNL), Bozianu Nicoleta-Cătălina (PMP), Cosma Andreea (PSD), Gavrilescu Graţiela Leocadia (ALDE), Ionescu George (PNL), Moagher Laura-Mihaela (PSD), Nicolae Andrei (PSD), Paraschiv Rodica (PSD), Prişcă Răzvan Sorin (PNL), Rădulescu Dan-Răzvan (USR), Ursu Răzvan-Ion (PSD); senatori – Dumitrescu Iulian (PNL), Marussi George-Nicolae (USR), Meleşcanu Teodor Viorel (ALDE), Oprea Ştefan Radu (PSD), Savin Emanoil (PSD).