China a câştigat prima medalie de aur la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Montreal, prin Xiao Ruoteng, care s-a impus în concursul de la individual compus. Sportivul chinez a câştigat în premieră titlul absolut, reuşind să-l detroneze pe Kohei Uchimura, accidentat în calificări.
China a reuşit astfel să revină pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, după ce la Jocurile Olimpice de la Rio nu a obţinut nici măcar o medalie în probele individuale, masculin sau feminin. Xiao Ruoteng, în vârstă de 21 de ani, a dus o luptă palpitantă până la final cu japonezul Kenzo Shirai şi rusul David Beliavskiy. Ultimul a avut o şansă imensă de a obţine cel mai important rezultat al cariereri, dar a ratat la bară fixă, astfel că titlul mondial a plecat în China. Pe locul doi s-a clasat un alt sportiv din această ţară, Lin Chaopan, în timp ce medalia de bronz a fost câştigată de japonezul Kenzo Shirai. China a obţinut o nouă medalie de aur la individual compus după o pauză de 10 ani, ultima reuşită de acest gen fiind trecută în dreptul marelui campion Yang Wei. Oleg Verniaev, un alt sportiv cotat cu mari şanse de a prelua supremaţia de la Kohei Uchimura, a avut un concurs ezitant, astfel că a terminat doar pe locul 8 în clasamentul general.