Catalonia va decide luni să-şi declare independenţa de Spania, a declarat Reuters o sursă din guvernul regional, în condiţiile în care Spania, ţară UE, se apropie de o ruptură ce îi pune în pericol tânăra democraţie. Partidele pro-secesiune, care controlează parlamentul regional, au cerut ca luni să aibă loc o dezbatere şi un vot pentru declararea independenţei, a spus sursa citată. Criza constituţională din Spania, a patra cea mai mare economie din zona euro, a lovit moneda unică şi bursele şi obligaţiunile spaniole, scumpind abrupt costurile de finanţare ale Madridului.Ţinând cont că referendumul a fost declarat neconstituţional, declaraţia nu ar avea consecinţe juridice şi există foarte puţine şanse să fie recunoscută la nivel internaţional.Catalonia îşi va declara independenţa în câteva zile, a declarat liderul regiunii, Carles Puigdemont, pentru BBC. În primul său interviu de după referendumul de duminică, Puigdemont a afirmat că guvernarea regională va “acţiona la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul celei viitoare”. Aproape 300.000 de persoane au manifestat marţi în Barcelona împotriva violenţelor forţelor de ordine care au marcat duminică referendumul. De la FC Barcelona la Sagrada Familia, Catalonia a fost în grevă generală marţi, pentru a-şi apăra „drepturile” şi pentru a denunţa violenţele comise de poliţie duminică. Regele Spaniei Felipe al VI-lea i-a condamnat marţi seara, într-un discurs televizat, pe organizatorii referendumului de duminică pe tema independenţei în Catalonia, pe care i-a avertizat că s-au plasat „în afara legii şi democraţiei”.