Luiza Rădulescu Pintilie
Cunosc bine glasul roţilor de tren. Şi pe cel din vremurile în care nu numai că se spunea, dar se şi dovedea că a doua armată a ţării era CFR-ul şi pe cel din ultimii ani, când recordurile întârzierilor au căzut cu viteze… supersonice. Aşa că aştept cu nerăbdare ca actualul ministru al Transporturilor să-şi ţină promisiunea de a coborî milităria din pod pe… drumurile de fier, făcută după ce a călătorit cu trenul pe ruta Bucureşti-Deva şi a ajuns la destinaţie cu 55 de minute întârziere! Şi bine că n-au fost… nouă ore, cum s-a întâmplat nu de mult pe ruta Bucureşti-Constanţa !
Chiar nu ştiu dacă înaltul oficial a avut timp să filozofeze că viaţa e, vorba cuiva, o gară pentru trenul timpului, nici să constate că în călătoriile lor cu trenul românii au ajuns să admire prea puţin peisajul, fiind ocupaţi, cum constata un talentat observator, să stea tot timpul cu ochii pe bagaje. Însă nu am niciun dubiu că îi sunt cunoscute domnului Felix Stroe, actualul deţinător al portofoliului ministerial şi peste reţeaua naţională de 11.000 de kilometri de şine de oţel, cam la câţi ani lumină suntem, de exemplu, de sistemul feroviar japonez, unde punctualitatea este – şi încă din 1916! – o marcă internaţională. Un singur exemplu: întârzierile trenurilor de la noi au totalizat în 12 luni nici mai mult nici mai puţin decât… 5 ani, în timp ce la japonezi au însumat… 3 minute, drept pentru care ministrul de resort a demisionat în prima secundă, iar călătorilor li s-au cerut scuze publice.
Citind, nu o dată, tabelele pe care erau înscrise cu creta, inclusiv prin gările ploieştene, minutele, zecile de minute şi chiar orele de întârziere ale trenurilor şi ascultând vocile tărăgănate avertizând din megafoane în legătură cu aceleaşi… performanţe feroviare, mi-am amintit adesea cum, în primele cursuri de la facultatea de jurnalistică, vorbindu-ne despre ceea ce este o ştire, profesorul ne dădea acelaşi exemplu. Calm şi răbdător, ne repeta: când trenul soseşte la timp în Gara Bucureşti Nord – aceasta nu e o ştire, fiindcă e normal să ajungă la ora indicată în Mersul Trenurilor; abia când trenul întârzie un minut, un sfert de oră, o oră se poate vorbi despre o ştire. Iar realitatea a întrecut cu mult explicaţia de manual a distinsului profesor, până când a devenit o ştire sosirea trenului la timp într-o gară sau alta, atât de dese şi de multe au ajuns întârzierile !
Şi dacă n-ar fi călătorit la cuşetă, câte nu i-ar fi fost dat să mai vadă prin vagoane – fie ele şi de clasa I, ori pe la locul acela unde se spune că până şi regele se duce pe jos, domnului ministru care are, din punctul nostru de vedere, o bilă albă pentru că nu a aşteptat ca alţii să fie informat – ca să nu zicem de-a dreptul dezinformat – despre ceea ce se întâmplă în parohia sa, ci a ales să se convingă, cu ochii săi, cam ce trăieşte plătitorul de bilet CFR! Şi nu din An în Paşte, ci aproape zilnic! Şi nu de la Pocreaca la Văscăuţi, ci din însăşi Capitala ţării spre oraşe de prim rang, inclusiv pe linii modernizate cu banii europeni !
În sfârşit, deocamdată, domnul Felix Stroe pare să fi păşit cu dreptul în mandatul preluat de la precedentul ministru Cuc. Chiar şi rugat de premier să facă o excepţie pentru luna februarie, atunci când, prea zelos, a susţinut că la Transporturi se va lucra, sub mandatul său, 30 de zile pe lună, chiar şi mai mult necrezut decât crezut de cei cărora li se pare nu promisiune, ci mai degrabă minune angajamentul finalizării, până în 2018, a aproape 150 de kilometri de autostradă după atâţia ani de „zero” realizări şi, mai ales, luat peste picior despre recordul de a fi singurul politician în viaţă care are o stradă ce-i poartă numele în comuna constănţeană Cumpăna. În ceea ce ne priveşte, dacă şi-ar ţine cuvântul şi CFR-ul ar redeveni a doua armată a ţării, ar putea să fie botezate chiar şi Căile Ferate… Stroe, numai să ajungă trenurile la timp în gări, iar dacă nu, după prima oră de întârziere, ministrul – oricare ar fi el – să-şi dea demisia şi să ceară scuze public celor de care, de atâţia ani, CFR-ul îşi bate joc.
