Marian Dima
De curând, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal – în parteneriat cu Primăria Bușteni, Primăria Predeal și Asociația Vânători de Munte ”Floare de colț” Predeal – au organizat o serie de manifestări sportive.
Astfel, în perioada 17-20 octombrie 2017, au avut loc o serie de competiții sportive, precum tenis cu piciorul, tenis de masă, minifotbal, tir cu armă de biatlon. Au participat Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal, ISU Predeal, Detașamentul 6 Jandarmi Predeal, Baza de Instruire pentru Vânătorii de Munte Bucegi-Predeal, Poliţia Locală Bușteni, Primăria Bușteni, Centrul de Pregătire Cadre Jandarmi Montani Sinaia.
În finala turneului de fotbal, echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Predeal a învins formaţia primăriei Buşteni, din care a făcut parte şi senatorul Emanoil Savin.