Petre Apostol

Clubul Sportiv Atletico Slănic, condus de antrenorul Gheorghe Muşat, a mai reuşit să bifeze o performanţă la nivel naţional, prin intermediul lui Marius Rădoi, atlet la categoria juniori 1, care are dublă legitimare cu CSM Dorna. Clubul prahovean a realizat o colaborare cu clubul din Dorna, la care activează ca antrenor un fost elev al tehnicianului Gheorghe Muşat, anume Cristian Prâsneac, iar această înţelegere deja dă roade pentru ambele grupări.
Marius Rădoi a concurat la Campionatul Naţional de Cros, care s-a desfăşurat la Craiova, pentru categoriile seniori, tineret şi juniori 1. Atletul prahovean a luat parte la categoria juniori 1, care s-a disputat pe distanţa de 6 kilometri şi la care au fost prezenţi 56 de sportivi.
Reprezentantul clubului din Slănic a încheiat pe locul 11, cu timpul de 19:42 minute, fiind al doilea din echipa de la CSM Dorna, care l-a avut în componenţă pe câştigătorul campionatului, Andrei Rusu, sosit cu timpul de 17:10 minute. Podiumul la individual a fost completat de Adrian Garcea (CS Pandurii Târgu Jiu, 17:17 minute), respectiv Daniel Herman (CSŞ Mediaş, 18:27 minute).
Prin rezultatul înregistrat, Marius Rădoi a contribuit la obţinerea medaliei de bronz de către CSM Dorna, pentru care au mai punctat Andrei Rusu (locul 1), Claudiu Mihăescu (locul 23) şi Alexandru Miron (locul 36). Primele două poziţii au revenit grupărilor LPS Botoşani şi CSŞ Mediaş, opt cluburi punctând în această ierarhie.
Ar fi de menţionat şi faptul că un fost atlet al clubului din Slănic, prahoveanul Marius Dumitru, a urcat pe podiumul de premiere al campionatului disputat la Craiova atât la individual, cât şi la echipe. Component al CSU Cluj Napoca în prezent, atletul format de antrenorul Gheorghe Muşat a devenit vicecampion naţional la tineret, sosind cu nouă secunde în urma primului clasat, Marian Coman (CSA Steaua Bucureşti, CSU Arad).
Iar Dumitru a mai contribuit şi la medaliile de argint câştigate de echipa din Cluj, care s-a clasat pe locul al doilea, în urma CSM Suceava.
La seniori, campion a devenit Nicolae Soare (Ştiinţa Bacău), iar la senioare Ancuţa Bobocel (CSU Craiova, CS Dinamo Bucureşti) s-a impus, în vreme ce pe echipe Ştiinţa Bacău şi-a adjudecat titlul la seniori şi CSA Steaua Bucureşti pe cel de la senioare.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorTelefoane şi adrese utile