F.T.
În seara zilei de 9 septembrie a.c., în jurul orelor 20.25, în urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă (SNUAU), o echipă de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova – Detașamentul 8 Jandarmi Sinaia a fost alertată că în Munţii Bucegi două persoane s-au întâlnit cu un urs, alegându-se cu o sperietură groaznică !
” Echipajul a plecat imediat pentru a-i găsi pe turişti, deplasându-se pe traseul Bușteni – Jepii Mari – Bușteni, pentru recuperarea celor două persoane care la jumătatea traseului s-au întâlnit cu un urs, acestea nemaiputând să continue traseul din cauza sperieturii, și aducerii acestora în siguranță în orașul Bușteni”, se precizează într-un comunicat al IJJ Prahova.
De asemenea, se mai specifică faptul că acțiunea s-a desfășurat cu greutate, din cauza traseului greu accesibil și a întunericului. Cele două persoane au fost găsite în zona „Poiana cu brusturi” și aduse în siguranță la baza muntelui, în jurul orelor 22.30.
„Persoanele, originare din Bușteni, au tras o spaimă groaznică în urma întâlnirii cu ursul pe traseul pe care mergeau”, au conchis jandarmii din Sinaia.
Lucru de înţeles, de altfel…