Petre Apostol

În această seară, de la ora 17:00, Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti va fi gazda SuperCupei României la volei masculin, în care se vor confrunta ACS Volei Municipal Zalău, câştigătoarea titlului naţional, şi CS Arcada Galaţi, învingătoare în Cupa României.
Astfel, după ce, în luna mai, la Sala „Olimpia” din Ploieşti s-au decis câştigătoarele Cupei României la handbal, feminin şi masculin, în arena ploieşteană se va decerna primul trofeu din noul sezon voleibalistic masculin.
Interesant de menţionat ar fi faptul că ACS Volei Municipal Zalău şi CS Arcada Galaţi au încheiat sezonul anterior cu două confruntări directe, sălăjenii având câştig de cauză în campionat, pe teren propriu, asigurându-şi titlul naţional, iar gălăţenii adjudecând-şi finala în Cupa României, disputată la Piatra Neamţ, ambele meciuri încheindu-se în minimum de seturi.
Este de remarcat că în lupta pentru SuperCupa României se află şi un jucător ploieştean, Liviu Cristudor, care evoluează ca extremă la CS Arcada Galaţi. Format la secţia de volei de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti, acesta a fost, în trecut, şi component al echipei Tricolorul LMV Ploieşti, pe vremea când activa în eşalonul secund.
Loturile celor două echipe care se vor confrunta pentru SuperCupa României sunt următoarele:
AGCS Arcada Galaţi: Filip Despotovski (Macedonia, coordonator), Andrei Spînu (centru), Șerban Pașcan (extremă sau universal), Liviu Cristudor (extremă), Alexandru Zahar (revenit de la Montana Volley, Bulgaria, după împrumut), Nikolay Jeliazkov (Bulgaria, antrenor principal), Marian Apostu (antrenor secund) – rămaşi din sezonul trecut; Marian-Iulian Bala (extremă, SCM U Craiova), Neven Majstorović (Serbia, libero, Rennes Volley, Franța), Luka Šuljagić (Muntenegru, centru, Conad Reggio Emilia, Italia, liga a doua), Dmytro Filippov (Grecia, coordonator, Olympiacos Pireu, Grecia), Lucas Victor Ferreira Rangel (Brazilia, centru, Panathinaikos Atena, Grecia), Adrian-Radu Gontariu (universal, VM Zalău), Nikola Kovačević (Serbia, extremă, Rennes Volley, Franța), Jani Nikolaev Jeliazkov (Bulgaria, universal, VK Neftohimik 2010 Burgas, Bulgaria) – sosiţi în această vară.
ACS Volei Municipal Zalău: Filip Constantin (coordonator), Mihai Tarța (universal),VMZ Răzvan Mihalcea (centru), Vlad Cuciureanu (centru), Paul Șomoi (centru), Leonardo João Dal Bosco Dall Agnol „Leo” (Brazilia, extremă), Cornel Miron (extremă), Rareș Bălean (extremă), Adrian Feher (libero), Marian Constantin (antrenor principal), Bogdan Nicolae (antrenor secund) – rămaşi din sezonul trecut; Dobromir Dimitrov (Bulgaria, coordonator, Arman Ardakan, Iran), Mihai Gheorghiță (centru, Steaua București), Paweł Adamajtis (Polonia, universal, Revivre Power Volley Milano, Italia), Filip Stoilović (Serbia, extremă, GFC Ajaccio, Franța), Pylyp Harmash (Ucraina, libero, Lokomotiv Harkov, Ucraina) – sosiţi în această vară.

Prezentarea lotului Tricolorul LMV, programată mâine

În vreme ce în Sala „Olimpia” se dispută, astăzi, SuperCupa României, echipa care-şi desfăşoară activitatea în arena ploieşteană, Tricolorul LMV Ploieşti, evoluează în deplasare, la Baia Mare, în cadrul Cupei României. Elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu întâlnesc, astăzi, de la ora 15:00, pe CSŞ 2 CNE Baia Mare, în prima fază a Cupei României, în manşă unică.

LMV1
La reîntoarcerea acasă, mâine, echipa ploieşteană are programată prezentarea lotului de jucători, care va avea loc, la ora 17:00, în zona scărilor rulante din cadrul Ploieşti Shopping City. În lotul prahovenilor au mai rămas doar trei jucători care au evoluat şi în sezonul trecut, inclusiv stafful tehnic, realizându-se nouă transferuri, printre care doi dintre cei mai valoroşi sportivi români din ultimii zece ani, Bogdan Olteanu şi Laurenţiu Lică.
Publicul ploieştean, însă, va mai avea de aşteptat pentru a urmări echipa Tricolorul LMV în Sala „Olimpia”, primul joc pe teren propriu al acesteia fiind programat de-abia peste două săptămâni, în a doua etapă a Diviziei A1. Ploieştenii vor debuta, în schimb, în campionat, sâmbăta viitoare, pe terenul formaţiei Steaua Bucureşti.