Premierul Mihai Tudose a avut, ieri, întâlniri cu delegaţii ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional (FMI), reprezentanţii FMI urmând să finalizeze în perioada următoare raportul de ţară pentru România. Premierul Mihai Tudose a declarat ieri că a chemat FMI la discuţii pentru a oferi reprezentanţilor Fondului cifrele economice oficiale, în scopul de a le utiliza la previziunea de sfârşit de an pentru România, el menţionând că FMI a „cam greşit” ultimele două previziuni. „Am chemat la discuţii FMI nu pentru a lua bani, cum deja am înţeles că a început să se audă, ci pentru a vorbi cu domniile lor, împreună cu ministrul de Finanţe, să facă o vizită la minister să vadă exact cifrele, fiindcă domniile lor în octombrie fac previziunea de sfârşit de an pe partea financiară a României”, a spus Tudose. „Dat fiind faptul că ultimele două le-au cam greşit, iar România nu a funcţionat aşa cum a spus FMI, ci un pic mai bine, ca să nu mai apară şi a treia greşeală care chiar ar putea fi interpretată, le-am oferit suportul cifrelor oficiale ale României, ca să se bazeze pe ele”, a adăugat Tudose. El a spus că nu le-a reproşat celor de la FMI faptul că au „greşit” ultimele două previziuni, dar le-a „atras atenţia”. „Nu le-am reproşat, le-am atras atenţia. Totuşi, sunt ditamai organismul şi lumea se uită la ceea ce spune FMI. Ultimele două (previziuni, n.r.) nu prea le-au ieşit. Eu nu i-am acuzat de rea-voinţă, dar să fie un pic mai atenţi”, a spus Tudose, care a arătat că FMI nu a exprimat îngrijorări privind economia, iar discuţiile nu au privit un eventual împrumut. Premierul a mai arătat că s-a întâlnit, tot ieri, şi cu reprezentanţii Băncii Mondiale, iar discuţiile au vizat colaborarea pe viitor, dat fiind faptul că instituţia şi-a schimbat echipa de reprezentare în România. „Avem tot sprijinul – şi nu pe parte financiară, ci pe parte de suport tehnic pentru marile proiecte strategice ale României”, a spus Tudose despre întâlnirea cu reprezentanţii BM. Liderul de la Palatul Victoria a avut o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale pentru a beneficia de expertiză tehnică în ceea ce priveşte investiţiile strategice, precum construcţia de spitale sau autostrăzi.
În ceea ce priveşte misiunea Fondului Monetar Internaţional, întrevederea a avut loc astfel încât delegaţia FMI să primească acces la baza de date a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), reprezentanţii FMI urmând să finalizeze în perioada următoare raportul de ţară pentru România.