Nicoleta Dumitrescu

Pentru că, în România, ceea ce este firesc şi în normalul lucrurilor este, de cele mai multe ori, pus fie sub semnul îndoielii, fie al… surprinderii, recent, la Palatul Victoria, cu calendarul în faţă, premierul le-a reamintit celor de prin ministere că vine iarna. “Nimic neobişnuit! După toamnă vine iarna!”, ar zice şi-un copil care abia a descoperit Abecedarul. Numai că, la oamenii mari, mai ales la cei cu funcţii, din instituţii publice, reprezintă o mare problemă lucrurile care se desfăşoară după un anumit calendar, dar mai ales problemele ce pot apărea odată cu schimbarea vremii, chiar dacă nici acest lucru nu este ceva anormal.
În acest context, premierul le-a reamintit celor care se ocupă cu întreţinerea drumurilor publice că nu mai este mult şi o să ningă. “Sunteţi pregătiţi?”, a fost întrebarea firească, nicidecum capcană, pusă chiar în timpul ultimei şedinţe de Guvern. Şi, încreţindu-şi, a supărare, şi mai mult ridurile formate pe frunte la auzul răspunsului “În pas de pregătire”, şeful Guvernului a lansat următorul avertisment: “Eu vă spun foarte sincer: în primele 12 ore de la căderea ultimului fulg de zăpadă după viscol, dacă nu se circulă la negru, plecaţi toţi, inclusiv cel care se ocupă de aviaţie!”
Ce a vrut să spună primul ministru? A vrut să spună că, în primul sezon rece din mandatul său la Palatul Victoria, nu mai vrea să audă că aceia care au în responsabilitate activitatea ce vizează şi circulaţia în bune condiţii pe drumurile din ţară sunt luaţi prin surprindere de faptul că iarna mai şi ninge ! Şi asta din cauza faptului că, se ştie, în ultimii ani, faptul că plouă toamna şi ningea iarna au fost considerate ca fiind fenomene atipice în calendar, întotdeauna cineva fiind luat pe nepregătite.
Iar exemple de acest gen sunt destule, în condiţiile în care, deşi se ştie care sunt zonele cu probleme fie când plouă, fie când ninge, nu e an în care, atunci când toarnă cu găleata sau cad zăpezi, să nu fie prăpăd după, ca şi când s-ar întâmpla pentru prima oară, nu ciclic, în conformitate cu succesiunea anotimpurilor.
În aceste condiţii, e de văzut care va fi şi efectul atenţionării “Plecaţi toţi”! lansată, celor de la drumuri într-o zi cu soare, pentru iarna care vine de către premierul Tudose.
E de văzut pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi iarna trecută, din cauza faptului că nu s-a acţionat din timp pentru deszăpezire, au fost blocaje pe drumuri, mai prin toată ţara. Ca să nu mai vorbim despre faptul că aproape în fiecare an, mai ales în zona de câmpie, din cauza lipsei perdelelor forestiere, viscolul, face pe carosabil ce vrea cu zăpada ! Anul acesta, măcar, s-a întreprins ceva ca să nu mai fie invocată această ultimă problemă?
Cu siguranţă nimic ! Şi ne mai mirăm că iarna… ninge ?!