Bogdan Chitic, foto: Cristi Stavri

La mai bine de şase luni de la intrarea, cu acte în regulă, în ecuaţia finanţării echipei fanion a oraşului, FC Petrolul Ploieşti, grupul Veolia a susţinut, ieri dimineaţă, o conferinţă de presă, prin vocea directorului general al companiei, Mădălin Mihailovici (în foto – al treilea din stânga). Ploieştean la origini, şeful Veolia România a subliniat importanţa pe care parteneriatul dintre cele două părţi o are, în momentul de faţă, în bunul mers al lucrurilor la formaţia „lupilor galbeni”, care, în ultima perioadă, s-a bucurat de un capital al imaginii cu mult peste ceea ce se întâmplă, la momentul actual, în fotbalul Ligii 1, acolo unde FC Petrolul speră să revină, cel mai devreme, în 2019.

Veolia - Petrolul
„Am în mână biletul de intrare de la finala Cupei României, din 2013, dintre Petrolul şi CFR Cluj, unul dintre jocurile în care m-am simţit mândru că sunt ploieştean şi suporter al acestei echipe. De asemenea, port la mine biletele de la partidele cu Vitessen Arnhem, Swansea City, din Europa League, de la jocurile cu Steaua sau Dinamo, din Liga 1, sau de la întâlnirea din sferturile Cupei României, cu FC Vaslui. La acel meci, când eram conduşi, în minutul 90, cu 2-1, am pus pariu cu nişte prieteni, alături de care mă aflam la stadion, că Petrolul va înscrie şi va întoarce soarta jocului, lucru care s-a şi întâmplat”, şi-a început Mihailovici discursul.

Supervizaţi de la mii de kilometri

Sosirea grupului Veolia în calitate de partener la FC Petrolul a atras privirile managerilor din străinătate, care nu doar o dată s-au arătat interesaţi de felul în care se dezvoltă proiectul de la Ploieşti. Directorul general Veolia România a precizat că păstrează o legătură strânsă cu însuşi unul dintre vicepreşedinţii companiei, la nivel mondial, care-l sună după fiecare victorie a „lupilor” pentru a-l felicita!

„Cine trădează o dată va trăda întotdeauna”

Primele contacte avute de Mădălin Mihailovici cu managerii clubului, preşedintele de onoare Mircea Dridea, preşedintele executiv Cristi Vlad şi antrenorul Tavi Grigore, s-au petrecut în urmă cu aproape un an, iar planurile concrete ale companiei cu privire la finanţarea echipei au fost puse, ulterior, pe foaie, la începutul lui 2017. Au urmat, apoi, discuţii ce au părut interminabile cu reprezentanţii administraţiei locale pentru cedarea mărcilor, siglei şi palmaresului FC Petrolul, concretizate, în cele din urmă, chiar în „pragul” jocului de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, cu Dentaş Tărtăşeşti. „Grupul Veolia a lictitat pentru toate cele şase mărci, siglă şi palmares, întrucât nu am dorit ca să apară cineva peste noapte, cu o nouă propunere de a înfiinţa un alt Petrolul, la Ploieşti. Ne-am dorit o echipă fără implicarea lui Vivi Răchită, pentru că acela care trădează o dată va trăda întotdeauna. Cine este cu adevărat lup nu va arunca niciodată cu noroi în haita lui”, a explicat, ferm, omul numărul 1 al Veolia România.

Detalii despre „episodul” telefonul

Despre implicarea sa la echipă şi presupusele telefoane date băncii tehnice, în timpul partidei cu Viitorul Domneşti, scor 3-1, care ar fi condus la schimbări imediate de jucători, Mădălin Mihailovici a ţinut să precizeze următoarele. „În viața mea, nu am dat telefoane la banca tehnică. Nu este problema mea, nu mă pricep. Am considerat că trebuie să am în jurul meu oameni de calitate, în care să am încredere. Dacă am intrat în vestiar, am făcut-o să le spun jucătorilor să aibă încredere în ei, pentru că sunt cei mai buni. Întotdeauna le voi cere determinare, nimic altceva. Iar suporterilor, le cer răbdare. E nevoie de timp pentru a avea rezultate”.
La rândul său, antrenorul Tavi Grigore a ţinut să-l completeze pe şeful Veolia, precizând că „la scurt timp după nefericita fază în care Daniel Chiriţă a fost depăşit de acel copil de la Viitorul Domneşti, la faza golului oaspeţilor, am decis să scot imediat la încălzire trei jucători, unul dintre aceştia fiind Jean Prunescu, cel care a şi intrat ulterior pe teren”.

Au demisiile scrise în alb!

Prezent, de asemenea, la conferinţa de presă, preşedintele Cristi Vlad a explicat rolul şi efectul pe care un asemenea parteneriat le are asupra oamenilor din cadrul clubului. „Noi toţi, eu, Tavi Grigore şi nu numai, trebuie să creştem odată cu echipa, întrucât pretenţiile sunt mari la nivelul suporterilor, al oraşului, şi trebuie să le facem faţă. Când vom considera că nu mai putem continua acest proiect, atunci ne vom retrage. Eu şi Tavi Grigore avem deja demisiile scrise în alb, în orice eventualitate”.