Petre Apostol

Înainte de disputarea Campionatului European, sportivii de la CSU Ploiești au fost prezenți la Eforie Nord, unde au luat parte la Trofeul Centrocoop. Delegația ploieșteană, condusă de Constantin Țurlea și Dragoș Catereniuc, a fost prezenta cu 12 sportivi: Gheorghe Raisa, Borza Mara, Zinca Lorena, Coman Ana, Popa Andrada, Pătru Alexandra, Militaru Cristian, Militaru Mihai, Roșu Mihail, Chivu Răzvan, Iliescu Octavian, Bulău Andrei.
Sportivii a fost încurajați și de vizita fulger a directorului clubului, Octavian Bădiceanu, care i-a îndemnat să joace cu mult curaj. Iar clubul ploieștean a bifat, în cele din urmă, două medalii. Cea mai deosebită a fost obținută de Octavian Iliescu, învingător la categoria 14 ani, la care au participat 39 de sportivi, șahistul ploieștean impunându-se cu 6,5 puncte din 8 partide.
La categoria 10 ani, la care au participat 47 de sportivi, Mihail Roșu a obținut locul al doilea, cu 6 puncte din 8 partide.