F.T.
Ieri dimineață, polițiștii de la Biroul de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) – cu sprijinul angajaților de la la Direcţia Operaţiuni Speciale şi coordonați de către procurorii de la DIICOT din Ploiești – au efectuat 23 de percheziții la sediile unor firme și la locuințele unor persoane, care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 20.000.000 de lei prin fraude economice.
Conform unui comunicat al BCCO Ploiești, “din cercetări a reieșit că, în perioada 2014 – 2016, membrii grupării ar fi folosit în activitatea infracțională mai multe firme inactive, iar pentru a îngreuna tragerea la răspundere penală, ar fi numit ca administratori de drept ai societăților controlate persoane cu situație materială precară și fără pregătire în domeniu, în schimbul unor sume modice de bani. Prin intermediul agenților economici controlați, cei în cauză ar fi emis numeroase facturi fiscale fictive, pe numele unor firme interesate din țară. Contravaloarea acestora era ulterior achitată în întregime sau în parte, iar sumele obținute ar fi fost redirecționate către societățile cu comportament inadecvat, retrase în numerar și restituite plătitorilor, după reținerea unui comision anterior negociat”.
Aceeași sursă mai menționează faptul că lucrările de construcții sau serviciile de publicitate înscrise în facturile fiscale fictive nu ar fi fost efectuate sau ar fi fost efectuate în regie proprie ori ,,la negru” de către beneficiarii facturilor.
Anchetatorii au stabilit că prejudiciul total cauzat prin intermediul circuitului artificial conceput pentru a crea aparența deducerii legale de TVA și diminuarea masei impozabile a fost estimat la 20.238.000 de lei, iar valoarea sumei care ar fi făcut obiectul infracțiunii de spălarea banilor depăşește 29.000.000 de lei.
Totodată, în urma perchezițiilor, au fost ridicați 480.000 de lei, 120.000 de euro și 2.700 de dolari, asupra cărora se vor institui măsuri asigurătorii, în vederea recuperării prejudiciului.
De asemenea, au fost puse în executare 45 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT Ploiești pentru audieri.