Lucian Avramescu
Un vecin din Sângeru are o mică firmă de construcții. Ieri seară l-am găsit amărât. Ce ți s-a întâmplat? Angajase o lucrare într-un alt sat – repararea unui acoperiș. Mai erau, în echipa lui, pe care o consideram bine articulată, câțiva meșteri și doi salahori, după plecarea inginerului în Germania. Ei bine, la jumătatea drumului spre finalizarea construcției angajate, i-a plecat un salahor. În Spania. Ce știe să facă?- am întrebat. Nimic. Să dea materiale la mână. Uneori nici asta n-o face bine. Apoi a plecat și celălalt. Tot în străinătate. Se trag unul după altul. Are acolo un văr. Vărul l-a sunat să vină și dus a fost, fără ca măcar să mă anunțe, să-mi zică o vorbă de bun rămas. Ce vei face? Nu știu. Cred că nu mai e nimic de făcut. Am fost și eu plecat în Franța trei ani. Ce câștigam, pierdeam. Nu era mare deosebire în privința banilor, cu toate că aparența era de câștig mai bun. Am revenit acasă. Aici sunt lângă familie, am și un copil mic. Nu mai plec. Numai că firmele dispar din lipsă de muncitori. Este faza plecării salahorilor. Au plecat meșterii întâi. Acum Occidentul ia necalificații. Din Cislău, sat apropiat, au plecat groparii. Popa nu mai are cu cine săpa gropile la înmormântări. E o boală, o molimă nenorocită, cea a plecărilor cu orice preț și orice risc. Unii habar n-au ce-i acolo, nu știu o boabă dintr-o limbă străină, îi freacă patronii sau intermediarii de iese fum din ei. Dar se cheamă că lucrează afară. Lucrezi afară, ești cineva! Vecinul meu, un om care și-a clădit casa cu mâna lui, oftează.
Da, părăsirea României a ajuns la faza salahori. Pleacă groparii, măturăresele, săpătorii de șanțuri cu cazmaua. Până acum presa a povestit despre plecarea doctorilor, despre transferarea în lumi mai bogate a cercetătorilor de elită, a inginerilor din domenii diverse. Golirea de minți instruite e pe sfârșite, spune un studiu, dând, fără voie desigur, un dos de labă celor care se încăpățânează să mai rămână aici. Faza salahori e mai tragică decât faza medici, fiindcă indică fundul sacului, finalul. Depopularea țării e înspăimântătoare. Statisticile guvernamentale ocolesc subiectul sau umflă pozitiv numărul celor care mai suntem pe aici. Adevărul e că România a ajuns în faza dezastru. Incapacitatea de a investi pleacă de la omul care vrea să-și repare gardul curții sau să-și mai facă o odaie, până la investițiile naționale. Încercarea unor mari firme de a aduce muncitori din Asia sau alte zone ale lumii mai sărace se izbește de o încâlcită și restrictivă legislație românească, pusă la cale parcă pentru a omorî orice soluție de salvare. Scriam, certat fiind de dușmani, dar și de amici, un articol zilele trecute, sub titlul ”Adio, România, nu mai e nimic de făcut”. Încerc să sper că m-am păcălit dar avalanșa argumentelor că pierdem toate războaiele economice mondiale rămâne și e zilnic alimentată cu argumente pe care nu mi le doresc chiar dacă-mi dau dreptate.
Migrația românilor continuă cu faza salahori, cu avântul spre afară al necalificaților. Cine nu crede o va afla în clipa în care va avea nevoie de un om care să-l ajute la o muncă banală în curte. Nu-l va găsi.
Politica anunță cu mândrie că România e aptă pentru intrarea în Schengen. Și? Românii sunt de multă vreme acolo, iar spațiul Schengen se umple de necalificați găsiți apți pentru trebuințele zilnice ale acestor țări fără anunțul triumfal de aderare. Acasă se întinde pustiul.
