Există câteva grupuri de substanţe nutritive care stimulează procesul de pierdere în greutate şi, implicit, metabolismul. Antioxidanţii, de exemplu, luaţi din ceaiul verde cauzează producerea de căldură prin arderea suplimentară a caloriilor. De asemenea, aceşti antioxidanţi au capacitatea de a utiliza grăsimile depozitate ca energie, conform Click.

 Aciditatea gastrică este o afecţiune digestivă în care secreţia de acizi digestivi este mai mult decât normală în intestine, provocând arsuri la stomac. Gaze, indigestie, senzaţie de arsură în piept, durere de stomac, senzaţie de greaţă, constipaţie etc., sunt toate simptome ale acidităţii. Un studiu recent publicat în revista „Internal Medicine” arată că stresul ar putea fi una dintre cauzele majore ale acidităţii, care apare chiar în cazul celor care au un stil de viaţă sănătos, notează Click pentru femei.

• Vitiligo este o afecţiune dermatologică ce se caracterizează prin dispariţia melanocitelor dermice (celulele care produc melanina, pigmentul care dă culoare pielii) şi prin apariţia unor pete (macule) hipopigmentate (albe), cu margini definite care cresc în dimensiuni, pot conflua şi afecta întregul tegument. În vitiligo generalizat se poate recurge la corticoterapie, care poate fi eficace pentru 70 % dintre cazuri, după 4 luni de tratament, fotochimioterapie sistemică şi expunerea la soare sau UVA artificiale, în cabine speciale de fototerapie, potrivit CSID.

• Peste 70% din corpul uman este alcătuit din apă, lichid care se găseşte atât în interiorul celulelor, cât şi în exteriorul acestora. Sângele este alcătuit din apă, la fel şi organele şi muşchii. Retenţia de apă apare atunci când o cantitate mai mare de H2O rămâne blocată în sistemul circulator, în ţesuturi sau în alte cavităţi ale corpului. Corpul uman reţine apă atunci când presiunea din interiorul vaselor de sânge se schimbă, când sistemul limfatic este copleşit, când inima nu mai face faţă sau când circulaţia sângelui din interiorul rinichilor este afectată. De asemenea, femeile însărcinate sunt mult mai predispuse în a reţine apă, dar şi persoanele care nu fac mişcare. Apa mai rămâne blocată în organism şi atunci când nivelul de proteine este scăzut, în cazul unei inflamaţii, în cazul unui tratament medicamentos sau ca efect al simptomului premenstrual, potrivit Divahair.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEvenimente
Articolul următorOful cititorului