• Rolul ficatului este de a curăţa sângele şi a ajuta digestia alimentelor, susţinând procesele naturale ale corpului de a lupta împotriva declanşării infecţiilor. Deşi are puterea de a se regenera, există câteva indicii care semnalează probleme ale ficatului, conform msn.com. Îngălbenirea pielii şi a ochilor Pielea şi ochii pot căpăta o culoare gălbuie atunci când ficatul nu funcţionează corect, datorită acumulării în sânge a bilirubinei. Acest semn, numit icter, apare atunci când ficatul nu mai este capabil să proceseze această substanţă, iar cele mai frecvente cauze sunt hepatita, cancerul, consumul de alcool şi abuzul de substanţe, precum şi prezenţa în organism a unui nivel crescut de infecţie, potrivit Medlive.
  • Românii consumă, în medie, o cafea de persoană zilnic, în timp ce locuitorii din ţările nordice, spre exemplu, beau circa patru-cinci cafele zilnic. Studii recente au transformat cafeaua din „păcătos” în „sfânt”, creditând-o cu un risc redus, inclusiv atunci când e consumată de pacienţi cu boli cronice. Ultima cercetare din această serie, care a fost publicată luna trecută în Marea Britanie, trage concluzia că persoanele care beau o mare cantitate de cafea – până la trei ceşti pe zi – au un risc redus de deces prematur din orice cauză. Şi asta nu este tot: este, de asemenea, de mare ajutor în curele de slăbire, potrivit doctorulzilei.ro.
  • Cei mai populari îndulcitori hipocalorici sunt aspartamul, sucraloza şi ştevia, ultima fiind naturală. Aceşti îndulcitori sunt folosiţi în foarte multe produse alimentare şi băuturi pentru a înlocui zahărul adăugat. Dincolo de faptul că scad aportul caloric total, îndulcitorii mai au un avantaj foarte mare: sunt atât de eficienţi încât e nevoie de cantităţi foarte mici pentru a obţine un gust dulce. Mai precis, aspartamul îndulceşte de 200 de ori mai mult ca zahărul, sucraloza de 600 de ori, acesulfamul de potasiu de 200 ori, alitamul de 2.000 de ori, iar ştevia de 300 de ori, potrivit Unica.ro.
  • Aproximativ 80% din sodiul pe care îl consumăm zilnic este ascuns în alimente procesate, iar evitarea sării din mâncare nu este suficientă pentru a reduce cantitatea ingerată. Dacă vi se pare că alimentele pe care le consumaţi au mai multă sare decât trebuie, verificaţi pe lista de ingrediente, să nu conţină nitrat de sodiu, fosfat de sodiu, sulfit de sodiu, acetat de sodiu, propionat de sodiu, lactat de sodiu, benzoat de sodiu sau ascorbat de sodiu. Aceste substanţe sunt foarte periculoase pentru sănătate, potrivit divahair.ro.