Hotelierii de pe Litoral au cerut, la Constanţa, înfiinţarea unei agenţii guvernamentale care să faciliteze angajarea de lucrători din Asia, din cauza lipsei personalului calificat, sau reducerea fiscalităţii. Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, i-a cerut ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, în timpul unei dezbateri publice privind proiectul Legii Turismului, înfiinţarea unei agenţii guvernamentale care să se ocupe de aducerea forţei de muncă din străinătate. „Probabil că la anul vom avea probleme şi mai mari decât am avut anul acesta. Am propus domnului ministru înfiinţarea unei agenţii guvernamentale care să se ocupe de aducerea forţei de muncă din afară. Aşa cum avem patru milioane de români afară, probabil sunt zone în lume, şi mă refer pe zona Asia, unde mulţi îşi doresc să vină să lucreze în România, unde salariile pe care le oferim noi sunt mai mari decât au ei acolo. (…) Ar putea să vină din toată zona Asia, mai puţin din Europa unde sincer, la ora asta, nu putem face faţă salariilor din Uniunea Europeană”, a declarat Bucovală. Asiaticii ar urma să ia lecţii de limba română, instruirea urmând să fie făcută pe cheltuiala agentului economic angajator.„Fiecare agent economic poate şi cred că îşi permite să facă un curs intensiv de limba română. Depinde ce lucrează, dacă lucrează în bucătărie nu îi trebuie prea mult în limba română, dacă lucrează ca ospătar sau debarasator vor fi noţiuni de bază pe care eu cred că în două – trei luni de zile le învaţă. Dar aceasta intră pe cheltuiala agentului economic”, a explicat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Acesta a mai spus că o modalitate mai simplă ca hotelierii să beneficieze de personal calificat ar fi reducerea fiscalităţii, fapt ce ar facilita angajarea românilor care acum muncesc peste hotare.„Cea mai simplă modalitate mi se pare de a reduce fiscalitatea pe costul muncii. Dacă (…) statul ne va permite ca la un salariu de o mie de euro net în mână să plătim 200 de euro impozite, cred că asta este cea mai bună metodă, şi agentul economic poate să îşi racoleze românii şi să-i aducă înapoi în ţară. Sigur că asta ar fi cea mai bună soluţie pentru noi”, a mai spus Bucovală. Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a apreciat că pot fi realizate centre de instruire şi pregătire profesională, care să remedieze lipsa personalului calificat, dar ar lipsi resursa umană.