A.M.

Filarmonica ”Paul Constantinescu” va găzdui un eveniment dedicat fanilor rock-ului: un concert susținut de Ron “Bumblefoot” Thal, fost chitarist solo al celebrei trupe Guns N’Roses în perioada 2006 – 2014. Acesta va urca pe scena ploieșteană pe 22 septembrie, de la ora 20:30, alături de trupa sa formată din Kyle Hughes la tobe, Dino Fiorenza la bas și Stefano Xotta la chitară secundară, Ron urmând a se ocupa de partea de chitară principală și voce. Muzicienii se vor afla pentru prima dată la Ploiești. Ron “Bumblefoot” Thal este chitarist recunoscut la nivel mondial, cantautor cu peste 20 de ani de experiență de scenă, dar și producător muzical internațional. “Ca și chitarist solo al trupei Guns N’Roses, acesta a fost cap de afiș în cele mai importante festivaluri și concerte rock din lume, punându-și amprenta prin stilul său unic “fretless” în albumul “Chinese Democracy” (2008). Împreună cu trupa sa, denumită “Bumblefoot” chiar după porecla artistului, Ron a lansat nenumărate albume și un DVD live, el fiind, de-a lungul timpului, pe lângă artist muzician “on stage”, și inginer, aranjor, compozitor de jingle-uri TV, precum și profesor de producție muzicală la o universitate din New York”, au anunțat reprezentanții Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești într-un comunicat de presă. Concertul de la Ploiești prefațează Festivalul “Ziua Chitarelor 5”, ce va avea loc în luna mai 2018 și va include, pe lângă recitaluri de chitară și concerte de muzică rock, master class-uri susținute de importanți chitariști, primul care a confirmat prezența în acest sens fiind Ron „Bumblefoot” Thal. Biletele pentru concert pot fi achiziționate atât online, de pe site-ul www.filarmonicaploiesti.ro, cât şi de la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi la Agentia Teatrală Ploieşti, prețul unui bilet fiind de 50 de lei.