V. Stoica
Prahoveanul Laurențiu Rebega, europarlamentar român, a transmis ieri o scrisoare deschisă de protest ambasadorului Ucrainei în România și șefului Misiunii Ucrainei la Uniunea Europeană privind situația învățământului comunităților de români care trăiesc în Ucraina.
„Protestez energic față de Noua Legea a Educației, adoptată marți, 5 septembrie 2017, în Rada Supremă. Legea 3419-D aruncă în aer situația și așa chinuită a comunităților de români din Ucraina. Legea adoptată de Legislativul de la Kiev reia și ridică la un nivel alarmant o politică agresivă de deznaționalizare a minorităților etnice din Ucraina. Este distrus, nimicit, anulat un sistem educațional care, pentru multe minorități, avea o tradiție de sute de ani! (…) Înlocuirea treptată a materiilor care se predau în limba română cu alte cursuri în limba ucraineană face ca, până în 2027, învățământul în limba română să rămână doar în clasele primare, iar în clasele medii (V-IX) învățământul să fie în limba de stat, cu elemente în limba română / în limba minorității respective. Deduc de aici că nici măcar situația claselor gimnaziale nu e foarte clară, atât timp cât „învățământul în limba de stat cu elemente în limba română” e la fel de ambiguu ca și angajamentul Ucrainei privind protecția minorității românești”, spune europarlamentarul român născut la Vălenii de Munte în scrisoarea deschisă adresată oficialilor ucraineni.
“Dreptul minorităților la învățământul în limba maternă, la nivelurile mediu și superior este un vector identitar, cultural și istoric, esențial. Anularea acestuia este un act condamnabil și de netolerat! Nu voi asista pasiv la amputarea identitară și spirituală a celor 400.000 de etnici români care trăiesc în prezent în Ucraina! Demersurile mele nu se vor opri până când autoritățile ucrainene nu vor reconsidera din temelii noua Lege a Educației, astfel încât românilor autohtoni din Bucovina de nord, Herța, Basarabia de sud, ori Maramureșul de peste Tisa nu li se va garanta dreptul de a urma școala în limba lor maternă, la toate nivelurile!”, a mai adăugat Laurențiu Rebega, care deține și funcția de vicepreședinte al Grupului Europa Națiunilor și Libertății din cadrul Parlamentului European.