Florin Tănăsescu
Eu n-am purtat, străine, nicicând, pantofi cu toc. Și niciodată n-am intrat la Zara, să zăbovesc acolo – de dimineața, până seara – , probând sandale și poșete. Iar în picioare, chiar și vara, port cizmele de cauciuc.
Și nu prea-s dusă nici pe la biserică, să știi ! Nu că n-aș crede-n Dumnezeu, dar popa mereu zice să dăm un ban și pentru Catedrală, și pentru reparatul gardului la cimitir, și pentru refăcut picturi. Iar liturghia s-a scumpit. La fel și lumânarea, care-i lăsată să ardă doar până la jumătate, apoi e dată la topit. Și e vândută iară, cum făcu și Iuda, odinioară…
Eu n-am văzut la viața mea nici marea. A, ca să nu mint; ba am văzut-o, iarna, la ceas de noapte. Eram la nuntă, prin Constanța; știi cum e la chestii d-astea, te duci din “obligații”, să nu strici niște relații. Ieșisem că-mi ardeau obrajii de rușine: ne-au dat la masă parcă mix-grill, nu mai știu bine, iar eu nu știam cum să folosesc tacâmul. Iar una, cu pantofi și coc, a zis în gura mare: “Țăranca asta proastă nu are pic de stil!”.
Afară, deci, am numărat – cu mâna tremurândă -, darul ce trebuia să-l dau la nuntă. Am scos din plicul personificat – era chiar numele meu trecut acolo, ca la vedete – douăjdelei, cât să îmi ajungă de tren, să mă întorc acasă. Și să plâng.
Eu n-am văzut, străine, nici munții și nici marea. Nici Dunărea, cum intră la Cazane. Doar sufletul îmi fierbe ! Și dă în foc când mă gândesc c-am rate la banci, copiii-mi cresc şi hainele rămân mici.
N-am cumpărat din Zara nimica, niciodată. Am luat, în schimb, o sticlă de ulei, așa, mai pe d-amoaca. Erau alegeri. Țin minte, am pus și pe balconul de la bloc un cearceaf mare, pe care scria “Votați pe domnul cutărică!”. Mi-au dat de la partid, niște băieți șpițați, 50 de lei, punându-mi doar condiția: “Pe-al nostru să-l votați!”. Acuș, văzui la televizor că e la pușcărie fiindc-a făcut, cu banii statului, nu-ș ce prostie. Cearceafu-i tot la mine, pe post de lenjerie.
Aș vrea de multe ori să râd și eu, în clipele de rară fericire. Vreau chiar să râd de soarta mea amară. Dar nu prea pot, că mi-e rușine, fiindcă nu am dinți în gură. Și-acasă mă așteaptă doi copii. Ziceți-mi voi, cum banii să-i împart ? Să-i dau pe la dentist sau lu’ ăla mic, care îmi zice trist că-i cel mai prost îmbrăcat copil din școală ? Și nemâncat. Și-așteaptă ca Moș Crăciun să intre pe horn, în pauza mare, să-i dea învățătorul lapte și corn.
Eu n-am intrat, zisei, străine, în Zara, niciodată. Doar prin magazine second–hand, și-n farmacii, să-mi iau doar aspirine.
Viața-i frumoasă, îmi ziceți ? Poate pentru alții, ce intră-n magazine, în malluri, ce merg în limuzine.
Eu? Eu stau ca fraiera, privind lung la vitrine.
