Petre Apostol

Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti a găzduit, la finalul săptămânii trecute, etapele finale ale Campionatului Naţionalede Judo pe echipe şi Campionatului Naţional Individual de Ne Waza (luptă la sol), ambele competiţii fiind rezervate sportivilor de la categoria U18.
La startul ambelor competiţii au fost prezenţi şi reprezentanţi de la CSM CFR CSŞ Ploieşti, pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu. Dintre cele două competiţii, gruparea ploieşteană a obţinut medalii doar la campionatul de ne waza, disputat în a doua zi a evenimentului, duminică, 24 septembrie. De la CSM CFR CSŞ Ploieşti, cea mai deosebită performanţă a fost stabilită de către Diana Marcu, sportiva ploieşteană adjudecându-şi titlul naţional la categoria +63 kg.
Cealaltă medalie din tabăra prahoveană a fost obţinută de către Antonio Minigote, care a urcat pe a treia treaptă a podiumului la categoria 55 kg. Ar mai fi de menţionat şi rezultatele sportivelor Denisa Cristea şi Codruţa Lungu, situate pe locul al cincilea, respectiv pe locul al şaptelea, la categoria 52 kg.
La finala campionatului pe echipe, în concursul băieţilor, ploieştenii nu au reuşit să-şi apere titlul naţional cucerit în urmă cu un sezon, în condiţiile în care au lipsit trei sportivi de bază din lot, din cauza accidentărilor, anume Marius Colţ, Andrei Zaharia şi Paul Onofrei. La startul concursului au fost şase echipe: „U”-CSM Cluj, CSM 2007 LPS-CSŞ Focşani, LPS-CSŞ Liberty Oradea, CSŞ Miercurea Ciuc, CSM Piteşti şi CSM CFR CSŞ Ploieşti.
Echipa ploieşteană a pierdut, la limită, scor 3-4, în duelul cu CSM Cluj, care avea să-şi adjudece titlul naţional, iar în partida pentru medaliile de bronz a cedat, cu acelaşi scor, disputa cu LPS CSŞ Liberty Oradea, clasându-se, astfel, pe locul al cincilea.
Pentru CSM CFR CSŞ Ploieşti au evoluat următorii sportivi: Antonio Minigote, Vladimir Grădinariu, Andrei Pîrloga, Victor Vişan, Rareş Iordache, Sergiu Anastase, Ionuţ Constantin, Andrei Ene şi Alexandru Constantin.
În concursul feminin, au fost înscrise tot şase echipe, anume SCM Deva, CSM Drobeta Turnu Severin, CSM Piteşti, CSŞ Unirea Focşani, CSŞ Miercurea Ciuc şi CSM CFR CSŞ Ploieşti. La fel ca şi băieţii, echipa ploieşteană a pierdut în duelul cu formaţia care avea să-şi adjudece titlul, SCM Deva, scor 2-5, iar în lupta pentru medaliile de bronz a cedat, la limită, scor 3-4, cu CSM Piteşti, ocupând, astfel, poziţia a cincea în clasamentul final.
Echipa ploieşteană a fost alcătuită din Denisa Cristea, Codruţa Lungu, Andreea Petruţa, Diana Marcu şi Nicol Comşa.