derby2

Hipodromul de trap Ploieşti – varianta “nouă” găzduieşte primul Derby de Trap, după o pauză de trei “sezoane”, reuniunea de mâine având câteva puncte de atracţie deosebite.
Primul, aşa cum am anunţat acum două zile – prezenţa pe Hipodrom, în sulky, la două dintre curse, a belgianului Joseph Veerbeck, desemnat de patru ori cel mai bun driver din Franţa şi care va conduce, în Criteriul cailor de 2 ani, calul Calypso RM, iar în Criteriul cailor de 3 ani – calul Speedy Nobel! Căsătorit cu o româncă, Veerbeck a acceptat invitaţia de a adăuga şi România pe lista ţărilor în care a “alergat”, prezenţa sa pe Hipodromul Ploieşti fiind un adevărat eveniment.
Reuniunea, care începe la ora 10,00, va programa nu mai puţin de şapte curse, între care şi cele patru premii clasice – Criteriul cailor de 2 ani, 3 ani, 5 ani şi 4 ani -, ultimul cunoscut drept Derby-ul de Trap al României. În cadrul reuniunii se vor pune la bătaie premii în valoare totală de 44.400 ron, un adevărat record pentru Hipodromul ploieştean!
Derby-ul va fi a patra cursă din program (ora 11.45) şi va avea la start 6 dintre cei 7 trăpaşi care au participat în „Criteriul cailor de 4 ani” şi „Premiul de încercare”, curse desfăşurate în cele două reuniuni din luna septembrie: Star Nobel, Seniorita, Fascia, Vraja Verii, Barbarosa şi Kanur. Lipseşte iapa Ruxandra, care nu a fost înscrisă în cursă, considerându-se că nu este pregătită pentru o astfel de întrecere, derbiul având, în ediţia din acest an, un favorit clar – Star Nobel – orice alt câştigător reprezentând o surpriză imensă, locul 1 urmând să încaseze 5.400 de lei; locul al 2-lea – 3.000 de lei, locul al 3-lea – 1.800 de lei; locul al 4-lea – 1.200 de lei; locul al 5-lea – 600 de lei.
Şi cursele Criteriul cailor de 2 ani, 3 ani, 5 ani vor beneficia de premii însemnate, în fiecare dintre acestea fiind puşi la bătaie câte 9.600 de ron, miza financiară a reuniunii fiind una însemnată pentru crescători, care îşi pot acoperi cheltuielile cu întreţinerea cailor prin succese în aceste curse!