Bani alocați mediului de afaceri
Ministerul pentru Mediul de Afaceri a primit, la prima rectificare, 248 de milioane de lei pentru programul Start-up Nation, anunță Ziarul Financiar.
“Până la această rectificare, programul, care ar urma să finanţeze în 2017 planurile de afaceri ale celor peste 8.500 de firme noi care au câştigat cursa în prima sesiune de proiecte, nu avea niciun ban, fiind derulat prin ceea ce se numeşte „credite de angajament”, ceea ce înseamnă că puteau fi angajate cheltuieli, dar fără ca plăţile efective să poată să fie şi făcute”, mai precizează sursa citată.
Intenţii negative privind angajările
Doar un angajator roman din 5 plănuieşte să-şi sporească numărul de angajaţi în trimestrul IV, conform ediţiei aferente intervalului octombrie – decembrie 2017 a Studiului ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă. Unul din 9 angajatori are în vedere reduceri de personal în vreme ce majoritatea (66%) nu au în vedere nicio schimbare, mai arată datele studiului citat. „Spre deosebire de intenţiile din trimestrele II şi III ale lui 2017, în trimestrul IV sunt raportate intenţii negative în sectoarele: energie electrică, apă, gaze şi transport, depozitare şi comunicaţii. De asemenea, în cinci din cele opt regiuni şi cinci din zece sectoare de activitate, angajatorii şi-au temperat planurile de angajare în comparaţie cu intervalul iulie – septembrie 2017”, spune Igor Hahn, Country Manager, ManpowerGroup România.