Al 13-lea salariu și a 13-a pensie nu se acordă !
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, citată de Puterea.ro, a anunțat că Guvernul nu are bani nici pentru acordarea celui de-al 13-lea salariu și nici pentru a 13-a pensie.
„Este exclus să acordăm al 13-lea salariu, pentru că avem deja o lege a salarizării în vigoare care are ca termen de implementare definitivă anul 2022 și până atunci nu se pune problema să fie al 13-lea salariu, deși creșterile sunt foarte mari. În ceea ce privește a 13-a pensie, a fost cerută în spațiul public de câteva organizații de pensionari, preferăm însă ca banii pe care îi avem să îi împărțim pe 12 luni pentru toată lumea”, a precizat Olguța Vasilescu.
Grup de lucru pentru Strategia Energetică a României
Agerpres anunță că Ministerul Energiei a înființat un grup de lucru care va actualiza, până la mijlocul lunii octombrie, proiectul Strategiei Energetice a României pentru perioada 2017 – 2030, urmând ca documentul să conțină și o listă cu investițiile prioritare din sector.
„România are acum o strategie energetică aprobată în anul 2007, care cuprindea perioada 2007-2020. În anul 2016, Ministerul Energiei, condus atunci de un tehnocrat, a elaborat un proiect de strategie, având în vedere noile condiții de dezvoltare a pieței și a tehnologiei, precum și angajamentele la nivelul Uniunii Europene. Acest proiect a fost avizat pozitiv de Consiliul tehnico-economic al Ministerului Energiei și a fost înaintat Ministerului Mediului, pentru avizul de mediu”, a spus secretarul de stat din cadrul Ministerului Energiei, Adrian Maioreanu.