Bogdan Chitic
Prima reuniune hipică din calendarul noului sezon competiţional, premergătoare Derbiului de Trap al României, a avut loc, duminică, pe Hipodromul din Ploieşti. Evenimentul a cuprins patru curse interesante, al căror principal punct de atracţie a fost „Criteriul cailor de 4 ani”, una dintre cele două întreceri importante ce au loc în această lună înainte de Derbiul de Trap, programat în data de 1 octombrie.
Prezenţa în cadrul acestei curse, precum şi în „Premiul de încercare”, ce-şi va desemna câştigătorul peste două săptămâni, reprezintă un criteriu pentru înscrierea cailor în derbi, astfel încât toţi cei şapte cai autohtoni de 4 ani calificaţi au fost trecuţi pe grila de start, alături de alţi patru trăpaşi din străinătate, ce nu au dreptul de a participa la derbi.
La capătul unei curse aprig disputate, câştigător a fost Star Nobel, urmat de Unique Noble şi Ugyeszno. De remarcat că ocupanţii poziţiilor a doua şi a treia sunt cai străini şi nu pot participa la derbi, astfel încât trebuie subliniată apariţia pe următoarele locuri a celor doi reprezentanţi ai Hergheliei Dor Mărunt, Senior şi Kanur. Premierea câştigătorilor a fost efectuată de consilierii locali Robert Vîscan, Marius Dinu şi Sanda Drăgulea.
Celelalte curse desfăşurate în prezenţa a peste 700 de spectatori au fost câştigate de Histoire D’Inverne (Premiul Fănişor), Caligenia BMW (Premiul Fidelio) şi Tajfun (Premiul Frenetica). Următoarea reuniune de trap pe Hipodromul din Ploieşti se va desfăşura la data de 17 septembrie.