Consumul de cafea a fost asociat cu un risc crescut de fracturi în unele studii observaționale. Cu toate acestea, alte studii nu au găsit o astfel de legătură. Studii foarte mari, din diferite țări, nu au descoperit “nicio dovadă de creștere a fracturilor cauzate de cafea”, declară Dr. Robert R. Recker, directorul Centrului de Cercetare a Osteoporozei de la Universitatea Creighton din Omaha, pentru nytimes.com, preluat de Medlive.ro. De exemplu, într-un studiu suedez, care a inclus mai mult de 61.000 de femei urmărite timp de aproximativ 20 de ani, s-a constatat, în 2013, că consumul de patru sau mai multe cești de cafea pe zi a fost asociat cu o micșorare a densității osoase, dar nu a fost legat de un risc crescut de fractură. Anul acesta, o revizuire sistematică publicată în Food and Toxicology Chemicals a concluzionat că consmul de chiar până la opt ceşti de cafea zilnic “nu este asociat cu o creştere semnificativă în ceea ce privește riscul de fractură și cădere”, în special la adulții sănătoși care obțin suficient calciu.
Institutul Național de Sănătate recomandă ca femeile cu vârsta cuprinsă între 51 și 70 de ani să primească 1200 de miligrame pe zi de calciu, iar bărbații de aceeași vârstă 1000 de miligrame. Poate consumul de cafea să ducă la pierderea de calciu din organism? Este adevărat că, pe măsură ce oamenii îşi cresc consumul de cofeină, calciul din urină creşte prea mult, a spus Connie M. Weaver, profesor de nutriţie la Universitatea Purdue. Cu toate acestea, cu cât mai mult calciu este pierdut prin urinare, cu atât mai mult oamenii vor absorbi calciu din orice sursă pe care o consumă, a spus dr. Weaver. Deci, singurii băutori de cafea care trebuie să-și facă griji cu privire la calciul pe care îl pierd atunci când vizitează toaleta sunt cei care nu primesc suficient calciu.