Bogdan Chitic

Jucătoarea ploieșteană de baschet Ștefania Ionescu (15 ani) a primit o veste excelentă din partea selecționerului echipei naționale „U16” a României, Mădălin Piperea. După o lungă perioadă de pregătire, care a debutat în Capitală, în luna iunie, și care a inclus, ulterior, și două turnee amicale, unul în Polonia, iar un altul în țară, la Târgoviște, săptămâna trecută, jucătoarea crescută de CSȘ Ploiești, sub comanda antrenoarei Loredana Munteanu, a fost păstrată în lotul de 12 sportive pentru Campionatul European, Divizia A, din Franța, din perioada 4-12 august.
„Inițial, s-a plecat la drum cu un lot lărgit, de 18 baschetbaliste, din care au mai făcut parte, pe lângă Ștefania Ionescu, alte două junioare ale noastre, Lorena Stănică și Andreea Dumitru. Aceasta din urmă, fiind de generație 2001, a străbătut doar prima parte a pregătirii, nefiind inclusă în lotul pentru turneul de pregătire din Polonia, în vreme ce Lorena Stănică nu s-a regăsit în efectivul final, cu care se va merge în Franța, dar va rămâne în vederile federalilor pentru acțiunile viitoare. Mă bucur nespus de mult pentru toate cele trei fete, care au făcut o treabă excelentă în ultimii ani atât în Campionatul Național U16, cât și la Liga I, și urez mult succes Ștefaniei Ionescu și întregii echipe naționale la Europenele din Franța”, ne-a declarat antrenoarea Loredana Munteanu.
Echipa națională feminină de baschet „U16” a României a obținut, anul trecut, promovarea pe prima scenă valorică, după ce a încheiat Campionatul European, Divizia B, de la Oradea, pe poziția secundă, în urma unei finale pierdute, scor 52-66, cu Polonia. Astfel, în Hexagon, tricolorele antrenate de Mădălin Piperea (CS-BT Alexandria) și Romela Cârstea (Olimpia București) se vor afla într-o companie selectă, urmând să-și măsoare forțele cu nume importante de pe continent, precum Italia, semifinalistă la ultimul European găzduit la Udine, Ungaria sau Serbia, reprezentative alături de care au fost repartizate în grupa C.