Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a pierdut, duminică, finala turneului de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare de 2,5 milioane de dolari. Pentru a treia oară în 2017, Simona Halep a ratat şansa de a ajunge pe primul loc în lume, după ce s-a împiedicat de ultimul obstacol. După experienţele de la Roland Garros şi Wimbledon, numărul doi WTA a avut şansa de a scrie istorie pentu România, dar a cedat. În finala de la Cincinnati, Simona a fost învinsă, scor 1-6, 0-6, de spaniola Garbine Muguruza (6 WTA). Vizibil nervoasă şi afectată de miza foarte mare a partidei, Simona nu şi-a putut controla emoţiile, a făcut nepermis de multe greşeli şi nu şi-a găsit ritmul contra unei adversare aflate într-o zi foarte bună, iar discursul său de la finalul duelului cu iberica de origine venezueleană a fost unul foarte scurt, în care i-a mulţumit lui Darren Cahill pentru sprijin şi le-a cerut scuze fanilor pentru prestaţia horror de duminică. „Vă mulţumesc celor care au venit şi m-au încurajat. Nu am jucat foarte bine, iar ea a făcut un meci mare, felicitări! Îmi cer scuze pentru acest meci, voi veni anul viitor şi voi încerca să joc mult mai bine decât am făcut-o acum. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru această săptămână şi pentru tot ceea ce fac pentru mine, dar şi celor care mă urmăresc de acasă”, a spus Halep, la festivitatea de premiere. La final, în momentul în care a primit trofeul, Muguruza a felicitat-o pe Simona Halep pentru stilul său, deşi a învins-o clar: ”Vreau să o felicit pe Simona. Eşti o adversară aşa dură. Vreau să mulţumesc şi echipei mele şi tuturor celor care aţi venit la această finală”.
Pentru accederea în finală, Simona Halep va încasa un cec în valoare de 260.970 de dolari şi 585 de puncte în ierarhia mondială. Constănţeanca a pierdut pentru a treia oară şansa de a deveni lider mondial, cu meci pe masă, după ce a fost învinsă de Jelena Ostapenko în finală la Roland Garros şi de Johanna Konta în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon. Înaintea meciului cu Garbine Muguruza, diferenţa dintre Simona Halep şi Karolina Pliskova, liderul mondial, era de doar cinci puncte.
Câştigătoarea turneului va încasa un cec în valoare de 522.450 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Prestigiosul cotidian francez L’Equipe comentează într-o notă uşor ironică situaţia Simonei Halep, în condiţiile în care aceasta s-a oprit pentru a treia oară la o singură victorie de poziţia de lider mondial. „Vom ajunge să credem că Halep nu vrea să devină numărul 1 mondial. După ce a ratat şansa în finala de la Roland-Garros şi în sferturile de la Wimbledon, românca a ratat şi titlul la Cincinnati. Bătută clar de Garbine Muguruza (6-1, 6-0 în 57 minute), Halep va trebui să aştepte încă puţin pentru a o detrona pe Karolina Pliskova. Asta în cazul în care spaniola nu va trece înaintea ei. Ce se poate spune despre meciul Simonei sau mai bine ce se poate spune despre non-meciul ei?”, notează L’Equipe.