Luiza Rădulescu Pintilie

Mai mult de 5000 de inimi au vibrat ca una singură duminică, 6 august, în locul în care, în primul război mondial, în vara anului 1916, în nord-estul judeţului Prahova, pe coamele muntoase de la Tabla Buţii-Ceraşu, se rostea cu vitejie şi se scria cu sânge, pentru întâia dată, „Pe-aici nu se trece”, însufleţitorul îndemn ce avea să devină, un an mai târziu, legământul victoriei şi al jertfei eroice de la Mărăşeşti. De altfel, cu câteva ore înainte ca în aceeaşi duminică a marii sărbători creştine a „Schimbării la Faţă”, în Mausoleul de la Mărăşeşti să fie marcat centenarul celei mai importante operaţiuni militare a Armatei Române din timpul primului război mondial, aici, la cimitirul de pe plaiul de la Tabla Buţii, s-au înălţat rugă şi pomenire pentru bravii ostaşi căzuţi la datorie, pentru liniştea somnului lor vegheat, la aproape 1400 de metri înălţime, de cer şi apărat de brazi falnici şi trainic zid de piatră.
Cu steaguri tricolore fluturânde încât păreau a da munţilor şi mai mare semeţie, cu însemne roşu-galben-albastre prinse lângă inimă, au venit, la întâlnirea cu istoria scrisă de bunicii şi părinţii lor, români din toate zările – locuitori ai aşezărilor dimprejur şi din judeţele învecinate – Braşov, Covasna, Buzău, rânduite pe drumul de vamă ce lega odinioară Muntenia de Transilvania, oaspeţi din localitatea înfrăţită Hârtop din Republica Moldova – dar şi prieteni din Franţa, Spania, Italia sau Ungaria – aduşi de veştile despre locul unic de la Tabla Buţii şi, mai ales, despre simţămintele pe care le încearcă oricine ajunge aici, mai ales întâia dată, în fiecare început de august. Au venit tineri şi bătrâni, oameni simpli şi oficialităţi, toţi împărtăşind aceeaşi emoţie, aceeaşi energie a locului care înrădăcinează altfel parcă şi trăirile, şi cuvintele, şi legătura cu neamul căruia îi aparţii. Au fost prezenţi prefectul judeţului Prahova, Mădălina Lupea, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader şi Ludmila Sfîrloagă, deputaţii Rodica Paraschiv, Laura Moagher, Nicolae Andrei, senatorul Radu Oprea, europarlamentarul Laurenţiu Rebega, fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc, prof dr. Nicolae Dinescu, preşedinte al Societăţii Culturale „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, reprezentanţi ai conducerii direcţiilor deconcentrate de la nivelul judeţului, ai ISU Prahova, tineri studenţi ai Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov.

E o imagine greu de aşezat în cuvinte aceea a curgerii convoiului de maşini, căruţe, călăreţi, oameni la pas urcând, deodată cu şerpuirea printre culmi şi văi a drumului de aproape 20 de kilometri, începând din centrul comunei Ceraşu şi ducând spre cetatea şi cimitirul Tabla Buţii. În fapt, e şi un fel de călătorie prin timpuri istorice, locul acesta venind din vremuri predacice, păstrând săpate în piatra a zeci de monumente şi în litera documentelor vremii mărturia trecerii pe aici a lui Petru Rareş sau a domnitorului Mihai Viteazul, ori pe cea a caravanelor comerciale poposind în vama de la Tabla Buţii pentru ştanţarea butoaielor, dând astfel nume şi renume locului.

Lecţie de istorie şi credinţă de acum un veac

La marginea pădurii de la Tabla Buţii, după eroicele încleştări din august-octombrie 1916, au rămas risipite rămăşiţele pământeşti ale celor care au luptat până la ultima picătură de sânge şi poate multe anotimpuri şi-ar fi aşezat peste ele ploile, zăpezile, arşiţa, înverzirile, dacă anul următor nu le-ar fi găsit loc de odihnă preotul învăţător Ioan Ştefan Vasilescu din satul Slon, aparţinător comunei Ceraşu. Plai cu plai şi vale cu vale a umblat cu căruţa şi a adunat rămăşiţă cu rămăşiţă, aşezând laolaltă, creştineşte, soldaţi din ambele tabere, ştergând în moarte duşmănia ce-i pusese faţă în faţă pe câmpul de luptă. Sub ramurile unor brazi seculari i-a coborât pe toţi în groapă, în 1919 începând aici organizarea şi construcţia cimitirului de astăzi, iar din 1922 pelerinaje ale conştiinţei naţionale au aprins nu numai lumânări la căpătâiul eroilor, ci şi lumina recunoştinţei datorate celor care au cucerit, cu preţul vieţii lor, libertatea acestui neam.

Cruci de piatră, schije „vii” şi garoafe roşii

Drumul greu, bolovănos, ştiut de cei care au fost în anii trecuţi la Tabla Buţii, şi-a domolit în această vară duritatea, cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Prahova acesta fiind modernizat. Şi îngrădirea veche, din piatră, proteguitoare a mormintelor, a căpătat, cu aceeaşi susţinere, mai multă trăinicie, spre a rezista mai departe timpului, iar un amfiteatru amenajat chiar în faţa cimitirului adună laolaltă om lângă om şi ţine piept malului de pământ să nu o ia la vale, în cadrul lucrărilor realizându-se inclusiv desecarea unei mlaştini ce şubrezea locul. Parte toate acestea a unei colaborări lăudabile între Primăria, Consiliul Local Ceraşu şi Consiliul Judeţean Prahova şi dovadă a statorniciei cu care primarul Dumitru Duca n-a lăsat să treacă an fără zbaterea de a face ceva încât locul să fie pe măsura respectului cuvenit celor duşi, dar şi acelora care vin să le aducă recunoştinţa şi omagiul lor, dar şi pe măsura îndatoririi unei administraţii de a ţine în acelaşi făgaş comunitatea, cu trecutul şi prezentul ei, fără de care n-ar putea avea viitor. E şi mai de apreciat că strădania aceasta a transmis-o, ca într-o familie, echipei administraţiei din Ceraşu, mai bine de o lună angajaţii primăriei lucrând pentru amenajările de la Tabla Buţii, ospeţia şi bucatele pregătite pentru participanţi rămânând în grija celor care au schimbat munca de birou cu priceperea de bune gazde.
Sfinţite, în zi de mare praznic creştin, de slujitori ai bisericilor din aşezări ale celor patru judeţe înfrăţite în sărbătoare, alături de protoiereul Protoieriei Vălenii de Munte, Mihail Peneş, cele 53 de cruci sub care îşi dorm somnul cel veşnic aproape cinci sute de eroi, cu nume săpate în piatră ori neştiute, au primit nu numai binecuvântarea cu miresme de busuioc, ci şi recunoştinţa înflorită a zecilor de coroane aşezate de delegaţiile autorităţilor şi instituţiilor participante la eveniment, şi a zecilor de garoafe roşii aduse de studenţi ai Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov, cu siguranţă mulţi dintre ei alegând să îmbrace haina militară la vârsta povestirilor de pe front auzite de la bunici şi părinţi. Cum bunic le poate fi multora dintre ei singurul veteran de război supravieţuitor din comuna Ceraşu, Sanda Traian, ajuns la 97 de ani ducând cu el „muşcătura” adâncă a schijelor a căror îndepărtare n-a lăsat-o pe mâna doctorilor, încredinţat că, după cum emoţionat ne povestea primarul Dumitru Duca, e dator să le poarte până o închide ochii. Şi dacă paşii nu i-au mai ascultat dorinţa de a mai urca o dată la Tabla Buţii, tot nu se lasă îngenuncheat de vârstă şi vrea să ajungă la hotarul a 100 de ani de viaţă.

Doamne, ocroteşte-i pe români!

Sărbătoarea a înălţat nu numai sufletele vibrânde ale miilor de participanţi până aproape de cer, ci a apropiat cerul însuşi de inimi şi de conştiinţe. Brăzdând de trei ori seninul întinderii albastre, în formaţii de câte trei, avioanele de la Aerodromul Strejnic au ţinut lipite de cer toate privirile. Până şi norii au rămas departe, lăsând cale liberă şi senină survolului aviatic. S-au strâns apoi cât să domolească arşiţa şi să lase să ardă doar emoţia, bucuria, uimirea, recunoştinţa, speranţa. Şi să se audă şi mai clar cântările de pomenire, rugile, înţelesurile celor care şi-au rostit, cu mândrie, în faţa mulţimii, cuvintele, aprecierile pentru implicarea administraţiei locale din Ceraşu şi a celui care o însufleţeşte ca fiu al locului, ca ales al comunităţii să le fie în frunte, primarul Dumitru Duca, emoţionat până la lacrimi la primirea oficială a Diplomei de Excelenţă din partea autorităţilor judeţene şi purtând cu mândrie costumul popular tradiţional de pe Valea Teleajenului. Peste tot şi toate au răsunat, puternic ori abia şoptit, pasul de defilare bătut, sacadat, de trei plutoane ale tinerilor studenţi de la academia din Braşov, adierea uşoară a steagurilor tricolore, alămurile muzicii de fanfară, glasul rugii cântate de Veta Biriş cu fiorul cântecului patriotic deprins din leagăn şi adus şi pe scena dintre cer şi pământ de la Tabla Buţii -”Doamne, ocroteşte-i pe români !”, glasul duios al cântecului şi legănarea dansului popular românesc interpretate de ansamblurile folclorice ale Centrului Cultural Ceraşu şi ale aşezărilor învecinate, bătăile a cinci mii de inimi şi stropii de ploaie binefăcătoare căzută doar spre înserare, când ultimii paşi au lăsat în urmă mausoleul crucilor de piatră înnobilate de garoafe roşii.