Preşedintele Federaţiei Române de Judo (FRJ), Cozmin Guşă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că obiectivul delegaţiei României la Campionatele Mondiale de la Budapesta (28 august – 3 septembrie) este câştigarea unei medalii. „Obiectivul nostru la Mondiale este o medalie. O medalie care să confirme poziţia României în primele 10 ţări ale judo-ului mondial. Iar asta nu este puţin deloc, numai dacă ne gândim că România are 3.500 de sportivi, iar, de exemplu, Brazilia aproximativ 1 milion. Noi suntem pe un trend bun şi vrem să ne punem pe harta judo-ului cu pretenţii la medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo”, a spus Guşă. În absenţa Andreei Chiţu, accidentată, şi a Corinei Căprioriu, retrasă temporar, şanse la medalii vor avea şase sportivi. „Monica Ungureanu (48 kg) este într-o formă foarte bună, Loredana Ohâi (57 kg) vine după o accidentare de jumătate de an, dar a revenit bine şi sperăm să confirme la această ediţie a Mondialelor. De asemenea, Ştefania Dobre debutează la 63 de kilograme, dar are şi ea şansa ei. La masculin îi avem pe Marcel Cercea şi Alexandru Raicu la 73 de kilograme, doi sportivi competitivi. Şi bineînţeles, Daniel Natea, care s-a accidentat în luna iulie, dar de la 1 august s-a antrenat bine şi poate obţine o medalie”, a adăugat preşedintele FRJ. Lotul României pentru Campionatele Mondiale de judo de la Budapesta este format din 14 sportivi: masculin — Marcel Cercea (73 kg), Alexandru Raicu (73), Vlad Vişan (81 kg), Cristian Bodîrlău (90 kg), Mark Stoica (90 kg), Luca Kunszabo (100 kg), Valentin Radu (100 kg), Daniel Natea (+100 kg), Mircea Croitoru (+100 kg); feminin — Alexandra Pop (48 kg), Monica Ungureanu (48 kg), Larisa Alexandra Florian (52 kg), Loredana Ohâi (57 kg), Ştefania Dobre (63 kg). Campionatele Mondiale de judo se vor desfăşura la Budapesta, Ungaria, în perioada 28 august — 3 septembrie.