Primul eşalon judeţean a debutat cu o etapă în care s-a marcat destul de mult, fiind clar că, în acest sezon, vom avea parte de multe astfel de meciuri, în care vor da goluri la foc automat. Derbiul inedit al Ploieştiului – Petrolul 95 – Petrolul Teleajen a fost jocul în care s-a “depăşit norma”, cu nu mai puţin de 9 goluri marcate, într-un joc, scor 6-3 pentru gazde, în care oaspeţii au condus la un moment dat cu 3-2, pe lista celor care au înscris în acest joc apărând nume cunoscute precum fostul divizionar B Valeriu Aristan, ex-internaţionalul de futsal Marian Bălan sau fostul junior al Academiei Hagi – Bojoagă!
Andrei Ciobanu – golgeterul din sezonult trecut a plecat şi el “ca din tun”, cu 3 goluri înscrise încă din prima etapă, dar primul golgeter al acestui sezon este Cristian Vasile – CS Blejoi – cu 4 goluri marcate la Ceptura (amănunte în pag. 8).

Iată “diagrama” primei etape din Liga A Prahova, (rezultate, marcatorii şi oficialii partidelor):

CSO Măgura Slănic – CS Măneşti Coada Izvorului 0-1 (0-0)
A marcat: Ionuţ Procopianu (86).
Au arbitrat: Mădălin Marinescu – Andrei Bobeică şi Andrei Sotir (Ploieşti). Obserrvator: Marian Popa (Ploieşti).

Avântul Măneciu – CSO Teleajenul Vălenii de Munte 0-3 (0-1)
Au marcat: – / Mihai Micu (7), Alexandru Dudulescu (76), Catrinel Beznea (90+4).
Au arbitrat: Mădălin Dicu (Bucov) – Daniel Leca (Brazi) şi Doru Petre (Bucov). Observator: Mihail Ionescu (Ploieşti).

CS Păuleşti – AFC Brebu 7-0 (1-0)
Au marcat: Andrei Ciobanu (19, 77, 90 pen), Cristian Mihai (66, 68), Vladimir Butufei (61 pen), Gheorghe Bărăgan (84).
Au arbitrat: Alin Gheorghe (Ploieşti) –Valentin Dediu şi Diana Florea . Observator: Marian Deaconu (Ploieşti).

Petrolul 95 Ploieşti – Unirea Teleajen 6-3 (2-2)
Au marcat: Cristian Dumitrache (8 şi 30), Valeriu Aristan (60), Marian Bălan (62 şi 87), Adrian Gheorghe (90+2) / Ricardo Constantinescu (29), Theodor Bojoagă (44), Laurenţiu Dobre (58).
Au arbitrat: Viorel Căunei (Plopeni) – Andrei Dan şi Bogdan Mociorniţă (Ploieşti). Observator: Traian Notaru (Ploieşti).

Tricolorul Breaza – Unirea Urlaţi 1-0 (1-0)
A marcat: Justin Şovăială (19)
Au arbitrat: Laurenţiu Piciu – Gabriel Răduţă şi Romulus Sprânceană (toţi din Ploieşti). Observator: Radu Vasile (Ploieşti).

Petrolistul Boldeşti – CS Cornu 3-0 (1-0)
Au marcat: Ovidiu Saulea (45+1), Andrei Alexe (62), Răzvan Bădu (73 penalty)
Au arbitrat: Andrei Moroiţă (Ploieşti) – Gabi Lefter (Urlaţi) şi Mihai Vizitiu (Ploieşti). Observator: Tudor Negoiţă (Ploieşti).

AFC Băneşti-Urleta – CSO Plopeni 2-0
Au marcat: Bogdan Ilioiu (75), Marian Petrescu (79)
Au arbitrat: Ionuţ Neagu (Poienarii Burchii) – Louis Oprescu (Ploieşti) şi Mircea Rusu (Bertea). Observator: Stelian Achimescu.

CS Ceptura – CS Blejoi 1-7
Au marcat: Alexandru Chiva (67) / Ionuţ Filip (40), Cristian Vasile (42, 62, 65, 69), Marius Anghel (78), Ionuţ Burchi (86).
Au arbitrat: Mihai Amorăriței – Alin Ionică (ambii, din Ploiești) și Nicolae Nițu (Scorțeni). Observator: Cătălin Popescu (Ploiești).