Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Constantin şi era pers de neam. Fiind învăţat credinţa lui Hristos de un oarecare Agar, a părăsit păgânătatea; şi se duse la cetatea Nisibi, ce se afla la hotarele romanilor şi ale perşilor. Şi, intrând în mănăstire, a primit sfântul Botez şi a îmbrăcat cinul călugăresc, arătând tot felul de sârguinţă şi nevoinţă. Dar fiindcă din bântuirea vicleanului diavol a fost zavistuit de către călugării din mănăstire, a fugit de acolo şi s-a dus la Mănăstirea Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vach în cetatea numită a lui Teodosie. Acolo a urmat vieţii şi petrecerii arhimandritului Urvil, care l-a hirotonit diacon. Şi vrând arhimandritul Urvil să-l hirotonească şi preot, Sfântul Dometie s-a dus de acolo şi, suindu-se într-un munte, a suferit zăduful şi frigul şi patimile. Apoi intrând într-o peşteră făcută cu meşteşug şi rămânând acolo puţină vreme, primea pe cei ce veneau la el, şi prin multele minuni făcute în numele lui Hristos întorcea pe necredincioşii elini de la rătăcirea idolească la credinţa în Hristos. Ajungând împărat Iulian Apostatul, a poruncit să fie ucis sfântul cu pietre. Iar cei ce merseseră cu porunca, aflându-l cu doi ucenici ai lui, cântând laudă de la al treilea Ceas, au îngropat şi pe fericitul Dometie şi pe cei doi ucenici, acoperindu-i cu pietre.
