Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a convocat senatorii în sesiune ordinară de toamnă, anunţul fiind publicat deja în Monitorul Oficial. ”Se convoacă Senatul în a doua sesiune ordinară a anului 2017 în ziua de vineri, 1 septembrie 2017, ora 12.00”, se arată în decizia preşedintelui Senatului. Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat de săptămâna trecută că în coaliţia de guvernare s-a decis ca deschiderea sesiunii de toamnă să aibă loc pe 1 septembrie.
„Am avut la Parlament o şedinţă a coaliţiei, unde ne-am pus de acord cu privire la calendarul de deschidere a sesiunii parlamentare. Va fi vineri, la ora 11.00, şi Senatul şi Camera Deputaţilor, în acelaşi timp. Am stabilit care sunt procedurile. La ora 10.00 vom avea o întâlnire cu grupurile parlamentare, la 11.00 începe şedinţa, deschiderea sesiunii parlamentare”, a spus Liviu Dragnea.