Şapte femei şi cinci bărbaţi, cei mai mulţi dintre ei romi din România care îşi trimiteau copiii să fure din buzunarele turiştilor în zona Disneyland Paris, sunt judecaţi începând de mâine din cauza unei presupuse implicări într-o reţea infracţională, pe bază de clan şi familie, scrie
News.ro, citând AFP. Hotărârea instanţei în acest caz este aşteptată vineri. Unii dintre inculpaţi riscă până la 30 de ani de închisoare.
Zece dintre inculpaţi, care fac parte din acelaşi clan, urmează să dea explicaţii în faţa unui tribunal corecţional, la Meaux (Seine-et-Marne) pentru fapte de furt în grup organizat, tăinuire şi spălare de bani, dar şi de incitarea minorilor în vederea comiterii de infracţiuni şi neglijarea unor minori cu vârsta sub 15 ani, fapte comise în perioada 2014-2016.
Ancheta a fost deschisă în 2015, când comisariatul de la Chessy, în Seine-et-Marne, a constatat o puternică creştere a furturilor şi jafurilor comise de tineri romi în apropiere de Disneyland Paris şi în Reţeaua Expres Regională (RER) de transport feroviar care deserveşte parcul de atracţie, dar şi în centrul comercial Val d’Europe, o zonă foarte frecventată de turişti. „Minorii acţionau în plină după-amiază, în grupuri de trei sau patru; primul distrăgea atenţia, al doilea profita pentru a fura din buzunare, iar al treilea făcea să dispară banii furaţi”, a precizat comisarul Jerome Georges. Prejudiciul constă în devize, marochinărie de lux, telefoane şi bijuterii şi este estimat la cel puţin un milion de euro, în contextul în care multe victime străine nu au depus plângere. O mie de furturi au fost înregistrate în şase luni.
Poliţia a făcut reţineri, însă acestea au rămas fără efect, deoarece minorii îşi dădeau de fiecare dată o falsă identitate, refuzau să-şi denunţe părinţii, iar după ce au fost plasaţi în cămine au făcut toul pentru a fugi şi a reîncepe să fure. Oficiul central pentru luptă împotriva delincvenţei itinerante (OCLDI), care a preluat ancheta cu concursul autorităţilor române, a reuşit să anihileze reţeaua în februarie 2016.
La conducerea clanului – originar din Craiova şi format din opt ramuri familiale – este Marian Tinca, un bulibaşă în vârstă de 57 de ani, şi fosta sa soţie, Maria Iamandiţa, în vârstă de 51 de ani.
În România banii sunt investiţi de diverşi membri în achiziţionarea unor apartamente, terenuri şi maşini. Cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, minorii implicaţi, care operau de asemenea pe Grands Boulevards şi pe linia 9 a metroului parizian, au fost judecaţi deja de un tribunal pentru minori.