Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte ca, din 2018, lucrările de la evaluările naţionale, dar şi de la examenele de definitivat şi titularizare să fie corectate online, iar cadrele didactice pot face acest lucru chiar şi de acasă, în schimb asociaţiile de părinţi se opun acestei iniţiative.
Lucrările, arată ministerul, ar urma să fie criptate cu ajutorul STS.
„Se schimbă absolut tot ce înseamnă concursuri, că e vorba despre evaluările naţionale, ca este concurs de directori sau examen de definitivat şi titularizare, propunerea şi hotărârea ministerului au fost ca să se implementeze o evaluare online prin care toate evaluările să fie scanate, iar corectarea se va face de evaluatori aleatori. Metodologia spune că această evaluare se poate face şi de acasă. Noi, ca reprezentanţi ai părinţilor, nu suntem de acord cu această evaluare deoarece nu există un cadru instituţional în care se poate face această evaluare”, a explicat vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, Eugen Ilea.
Noua schimbare nu îi bucură nici pe elevi, aceştia făcându-şi griji pentru securitatea lucrărilor de la evaluările naţionale.
„Ministrul a lansat în Comisia de Dialog Social această propunere interesantă prin care lucrările să fie corectate printr-o aplicaţie online, care să fie făcută cu ajutorul STS. Elevul va primi un cod de bare care îi va secretiza lucrarea. Doresc să cer asigurări că orice măsură de acest gen va fi făcută doar dacă se vor oferi asigurări tuturor candidaţilor de la examenele naţionale că vor exista condiţii maxime de securitate şi că nu va fi periclitată obiectivitatea şi echitatea evaluării”, a declarat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Alexandru Manda.
Decizia a fost anunţată în cadrul întâlnirii Comisiei de Dialog Social, la Ministerul Educaţiei.
Acasă Cultură/timp liber Ministerul Educaţiei vrea ca lucrările la evaluările naţionale şi bacalaureat să fie...