Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Ploiești a stabilit, ieri, o serie de măsuri pentru combaterea caniculei prognozată a fi înregistrată astăzi. Astfel, în această perioadă, cetățenii vor avea la dispoziție: corturi ce au în dotare dozatoare cu apă rece amplasate în zonele: Palatul Administrativ – stație autobuz, Pasaj Pietonal – Parc „Nichita Stănescu”, Casa de Cultură a Sindicatelor – stație autobuz, Cartier Nord-Complex Mare, Cartier Sud-Magazin BIG; Bd. Independenţei – Cinema Patria; cișmele stradale: Parcul Nord – strada Cameliei, Sala Sporturilor Olimpia, Parcul „Mihai Viteazul”, Pasajul pietonal „Nichita Stănescu”, Parcul „Toma Socolescu”, Parcul 9 Mai, Bd. Republicii – zona Monumentului eroilor sovietici, Parcul Aurora Vest. În pieţe vor exista atât surse cu apă potabilă, cât şi pulverizatoare cu apă. În acest context, municipalitatea ploieșteană le reamintește cetățenilor o serie de recomandări pentru perioadele de caniculă: evitarea, pe cât posibil, a expunerii prelungite la soare între orele 11 – 18; purtarea de pălării de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise; consumarea, zilnic, a minimum 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete (un pahar de apă – 007sau echivalentul acestuia – la fiecare 15-20 de minute); evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice etc.