Lucian Avramescu
În timp ce un membru al familiei aleargă pe bandă, la umbra pereților de piatră ai casei, fiindcă afară e caniculă, un aparat, radio sau televizor, nu-mi dau seama din locul unde mă aflu, propagă un cântec despre ”cum se iubesc leii”. Nu realizez dacă-i vorba de Leii din zodie, sau leii din junglă. În timpul ăsta m-a sunat un bun amic din București. Chefuim pe 14 august? Cu tine, oricând! Vin la Sângeru, pe cine ai mai invitat? Pe nimeni! Nu-mi serbez ziua de naștere! Ce te-a apucat? Nu m-a apucat nimic! Niciodată nu mi-am serbat-o. La 18 ani am băut singur o sticlă de țuică și am plâns că am ajuns la majorat, ceva mai dezgustător și mai tragic neputându-mi închipui. De atunci nu mă mai îmbăt de ziua mea și nici n-o sărbătoresc. Da, dar eu am fost mereu la tine! Și? Ești bine venit și pe 14 septembrie și pe 14 ianuarie, numai să fiu acasă.
Fiica mea cea mică face pregătiri și mi-a trimis, anticipat, un cadou adus de poșta pachetelor. Acum îmi pictează ceva pe o piatră, pasiunea de a picta pe pietre fiind noua ei descoperire. Lumea se găsește, în partea ei de normalitate, în concediu. Eu, care mă situez în partea opusă, asud să închei ”Cartea fără nume”, scrisă, având deja un cuprins, dar pierdută din calculator. Am apăsat ceva aiurea, iar scrisul electronic, mult mai comod decât pârtia făcută cu pixul în zăpada hârtiei, conține și riscul penei de curent și pedepse pentru nepricepuții tastei. Norocul și ghinionul meu stă în partea grijulie a celor ce-mi gospodăresc neglijențele. Una câte una, piesele se vor lega iar, dar cu migală, o migală care-mi acoperă ziua de naștere și zilele de naștere ale altor ”lei și 50 de bani”.
E vară. Sunt invitat de Adina Popescu, actrița, să vorbesc la lansarea cărții despre defunctul ei soț, compozitorul Adrian Enescu, de la a cărui săvârșire s-a făcut un an. Merg să ”bunăsărim, iubito” și să depănăm amintiri. Cu cei care au ascultat și ascultă muzica lui Adrian și cu leoaica Adina, cea care-și semiarăta poponeața în ”Nea Mărin, miliardar”, pe post de cameristă în toate odăile râsului sănătos și care a învățat și ea să plângă, uneori.
E august. Aștept să aud seara greierii, primul semn că se întâmplă, cosmic, un fenomen muzical pe versuri de dragoste. Dealurile sunt verzi și pădurile la Sângeru nu s-au copt. În alte veri erau, acum, ca pepenii galbeni. Arșița n-a omorât nimic, nici măcar boarea de vânt din poezia lui Labiș.
Am început cu o întrebare. Își serbează Leii, zodiacal cununați cu arșița, ziua de naștere, dacă s-au nimerit să iasă la lumină în august? Mi-a fost pusă, iar eu nu știu să răspund. Ne naștem mereu, cu fiecare respirație și murim întruna, cu aceeași respirație. Sărbătoarea trebuie desfăcută, dacă ești în stare, din această încâlceală.
