Formația pregătită de Octavian Grigore pregătește, astăzi, cu prilejul celor două amicale pe care le dispută, primul joc oficial al sezonului, care se va desfășura, în Cupa României, săptămâna viitoare, miercuri.
În această dimineață, galben-albaștrii vor disputa al doilea meci din cadrul turneului amical ”Cupa Nicolae Pescaru”, după care vor părăsi Brașovul, la capătul celor aproape două săptămâni de cantonament, la revenirea acasă urmând să joace, pe stadionul ”Conpet” din Strejnic, al doilea amical al zilei, cu o altă nouă divizionară C – Progresul Spartac București, meci programat de la ora 18,00, după acest amical jucătorii urmând să primească liber, până luni, când începe pregătirea Cupei.

cupa1
Găzarii vor juca împotriva câștigătoarei Cupei din București, formația Regal Sport Ferdinand I, meciul fiind programat în deplasare, în ziua disputării acestuia arena ”Ilie Oană” fiind ocupată de Juventus București, care are meci de Liga I la Ploiești. Regal București a terminat întrecerea Diviziei D bucureștene pe locul 2, chiar în urma adversarei de astăzi a ”lupilor”, Progresul Spartac, clubul bucureștean fiind o academie de fotbal în colaborare cu … Atletico Madrid. Directorul tehnic al clubului Regal este chiar fostul internaţional Florin Răducioiu, iar meciurile de pe teren propriu, inclusiv cel cu Petrolul, le dispută pe stadionul ”Coresi”, situate în zona ”Casa Scânteii”! Interesant este că grupa care ar fi trebuit să joace împotriva Petrolului, cea mai bună a clubului, a fost cedată celor de la CSA Steaua!
Clubul a fost înfiinţat în septembrie 2011, când, în urma unei selecţii la nivelul Bucureştiului, au fost aleşi jucători de fotbal cu vârste între 9 şi 12 ani. Primii 20 de jucători au urmat un stagiu de pregătire şi evaluare la Paris Saint Germain, iar acum colaborează cu Atletico Madrid! În prezent, Regal Sport Club Bucureşti are 110 jucători legitimaţi la următoarele categorii de vârstă: U9, U10, U11, U12, U14 şi U15, acestea desfăşurând antrenamente de 3 sau de 4 ori pe săptămână, pe terenul Federaţiei Române de Rugby, aflat lângă Arcul de Triumf. Regal Sport Club București a participat la numeroase competiții internaționale, având rezultate deosebite: Spain Trophy 2012 (Barcelona, Spania), IberCup 2013 (Estoril, Portugalia), Morlaix 2013 și 2014 (Bretania, Franta), Belgrad 2014 (Serbia). De menționat că, în afara unor jucători care primesc burse din partea clubului, ceilalți plătesc o cotizație de 50-60 de euro pe lună!

cupa2
În prima rundă a fazei naţionale a ediţiei 2017-2018 a Cupei României, care se va disputa pe 9 august, de la ora 17:30, alături de Petrolul intră în competiţie toate celelalte 41 de câştigătoare ale fazei judeţene și 10 echipe care au evoluat în ediția precedentă a Ligii 3. În caz de egalitate, după 90 de minute de joc, se dispută prelungiri și, dacă egalitatea persistă, se execută lovituri de departajare. În cazul unei mult dorite și posibile calificări, faza a II-a a Cupei României, la care vor participa cele 26 de echipe calificate din faza I plus 32 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii 3, este programată să aibă loc miercuri, 23 august 2017, ora 17:30, când Petrolul va fi gazdă, urmând să evolueze în fața propriilor suporteri, cum o va face, în această competitiţie, până în momentul când va fi eliminată.
Conform FRF, datele de disputare ale celorlalte runde ale ediţiei 2016-2017 a Cupei României, faza naţională, sunt următoarele:
* Faza a III-a: 13 septembrie 2017
* Faza a IV-a: 4 octombrie 2017
* Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017 – când intră în joc și echipele de prim-eșalon.
* Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
* Sferturi de finală: 28 februarie 2018
* Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
* Semifinale (retur): 9 mai 2018
* Finala: 27 mai 2018

Programul complet al meciurilor din turul I al fazei naţionale a Cupei României

ACS Transdor Tudora (BT) – CSM Bucovina Rădăuţi (SV)
CS Cimentul Bicaz (NT) – AS Viitorul Curiţa (BC)
AS Unirea Mirceşti (IS) – CSM Paşcani (IS)
FC 2007 Gîrceni (VS) – Sportul Chiscani (BR)
ACS Voinţa Cetate (BN) – ACSF Alb-Negru al Studenţilor Clujeni Cluj-Napoca (CJ)
Progresul Şomcuţa Mare (MM) – CS Rapid Jibou (SJ)
AS Luceafărul Decebal (SM) – CS Diosig-Bihardiószeg (BH)
ACS Şurianu 1945 Sebeş (AB) – Unirea 1924 Alba Iulia (AB)
CS Juvenes Târgu Mureş (MS) – AS Unirea Cristuru Secuiesc (HR)
ACS FC Păpăuţi (CV) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR)
AS Spicul Şeica Mare (SB) – ASF Zărneşti (BV)
AS Voinţa Biled (TM) – CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic (TM)
CS Şoimii Lipova (AR) – CS Millenium Giarmata (TM)
FC Voinţa Lupac (CS) – CS Inter Petrila (HD)
AS Recolta Dănceu (MH) – Ştiinţa Turceni (GJ)
CS Dunărea Calafat (DJ) – AS Milcov (OT)
CS Posada Perişani (VL) – ACS Şirineasa (VL)
AS Colibaşi (AG) – ACS Urban Titu (DB)
AS Gloria Gaz Metan Corneşti (DB) – FC Aninoasa (DB)
ACS Astra Plosca (TR) – AS Mihai Bravu (GR)
Bărăganul Ciulniţa (IL) – FC Agricola Borcea (CL)
AFC Regal Sport Club Ferdinand I (B) – ACS Petrolul 52 (PH)
CSO Bragadiru (IF) – ACS Înainte Modelu (CL)
CS Victoria Ianca (BR) – CSM Focşani 2007 (VN)
Viitorul Fântânele (CT) – ACS Pescăruşul Sarichioi Jr. (TL)
FC Buzău (BZ) – AS Zimbrul Slobozia Conachi (GL)