F.T.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, începând de astăzi și până pe data de 15 august, inclusiv, aproximativ 800 pompieri, cu aproximativ 73 de mijloace tehnice vor veghea, zilnic, pentru asigurarea misiunilor specifice orientate spre siguranța cetățeanului, bunurilor și mediului.
În același document de presă se mai specifică, totodată, și faptul că, până ieri, inspectorii de prevenire din cadrul instituției au derulat, la nivel județean, acţiuni de îndrumare şi control, în vederea înlăturării situaţiilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu, la structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare (hoteluri, vile, moteluri, pensiuni turistice şi agroturistice, cabane), de alimentaţie publică (restaurante, baruri etc.), cu funcţiuni de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum şi în spaţii cu aflux mare de persoane (mall-uri). Totodată, au fost efectuate controale și la lăcaşurile de cult, în scopul prevenirii unor situații de urgenţă care pot apărea pe timpul slujbelor religioase.
În acest context, ISU Prahova precizează: “Pe timpul desfășurării slujbelor religioase, 88 de pompieri militari, cu 22 autospeciale de lucru cu apă și spumă, vor asigura prima intervenție în cazul producerii unei situații de urgență, în 22 lăcașuri de cult”.
De asemenea, tot începând de astăzi, eventualele urgenţe medicale vor fi acoperite prin intermediul a 10 echipaje de pompieri SMURD, disponibile zilnic, care vor asigura primul ajutor medical calificat, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi o
autospecială pentru transport personal şi victime multiple.