Marcel Marin, Bogdan Chitic

EVSâmbăta trecută, la Catedrala „Sf. Ioan”, a avut loc slujba de pomenire a doctorului Emil Vlaiculescu, părintele arbitrajului prahovean trecut în neființă în urmă cu șapte ani, la data de 5.08.2010. După finalizarea ceremoniei, toți cei prezenți s-au deplasat la Cimitirul Bolovani, pentru a aprinde o lumânare la mormântul fostului lor mentor și coleg, iar, mai apoi, parastasul de șapte ani s-a ținut la un cochet local din Păulești, chiar proprietatea fiului său, Alexandru Vlaiculescu. Pe toată durata zilei au fost prezente nume importante din lumea fotbalului prahovean și nu numai, precum Paul Roșală, Adrian Moroianu, Vasile Aurelian, Constantin Dumitrache, Gheorghe Biziniche, Valentin Istudor, Constantin Dobre, Mihai Ion, Marian Pușcaș, Constantin Niță, Cristian Nica, Ionuț Borcan sau Mihai Bogănescu.
Toți cei prezenți au depănat amintiri dragi din perioada în care doctorul Emil Vlaiculescu arbitra sau, ulterior, „păstorea” destinele arbitrajului prahovean, ridicat la cele mai înalte culmi din punct de vedere calitativ, pe segmentul anilor ‘80- ‘90.