Bogdan Chitic

Cu mai puțin de două săptămâni înaintea reluării pregătirilor în perspectiva sezonului viitor, 10 juniori de la Ploiești Basketball, aparținând mai multor grupe de baby și minibaschet ale clubului, au luat drumul Serbiei, alături de antrenoarea Elena Stan, pentru a participa la „Cross Over 2017”. Tabăra, aflată la cea de-a VII-a ediție, se desfășoară la Kragujevac, oraș situat la 140 de km de capitala Belgrad, și găzduiește sportivi din peste 20 de țări europene, dar și de peste Ocean, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani.
Juniorii ploieșteni au parcurs deja trei zile din cadrul taberei de pregătire la care antrenamentele sunt susținute de instructori profesioniști arondați programului „FIBA Europe Coaching”, ședințele – câte două pe zi – desfășurându-se în incinta Complexului Șumarițe, într-o sală multifuncțională. Sportivii de la Ploiești Basketball se bucură de toate facilitățile oferite de complexul din Kragujevac unde sunt cazați, programul de pregătire incluzând și sală de forță, dar și ceva relaxare, la piscină sau saună. Este pentru al doilea an consecutiv în care juniorii ploieșteni se antrenează în Serbia înaintea reluării pregătirilor pe plan intern, cu alte trei ocazii jucătorii de la Ploiești Basketball mergând în Bulgaria, între 2013 și 2015.
De menționat că, la Kragujevac, tinerii baschetbaliști ploieșteni au primit și vizita lui Ivan Gemaljevic și Zoran Mladenovic, cei doi tehnicieni sârbi ai clubului ploieștean care se vor întoarce în România la jumătatea acestei luni. Tabăra de pregătire din Serbia se va desfăşura până la data de 11 august.