Ana Maxim

Doi dascăli de la Colegiul Tehnic „Toma Socolescu“ din Ploiești sunt cercetați pentru luare de mită de la șase elevi în schimbul promovării unui examen de corigență. Este vorba despre profesorul de matematică Ion Mărgărit și profesorul de economie Adrian Anghel. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, pe 25 iulie a.c., un elev a formulat un denunț împotriva profesorului de economie care, după susținerea examenului de corigență, a pretins acestuia și altor colegi câte 500 de lei, pentru a-i promova, sumă de bani care urma a fi remisă pe 26 iulie, la domiciliul profesorului. În ziua respectivă, cadrul didactic a fost prins în flagrant.
“În ziua de 26.07.2017, ofițeri de poliție judiciară ai D.G.A. — S.J.A. Prahova și Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, l-au prins în flagrant pe A.A. în timp ce primea suma de 1.000 lei de la doi elevi cu scopul de a-i promova pe aceștia la examenul de corigență susținut în data de 25.07.2017 la disciplina predată de profesorul în cauză. În cauză, s-a dispus efectuarea unei percheziții domiciliare, în urma căreia au fost identificate sumele de bani remise de martorul denunțător și de celelalte două eleve, cât și alte sume de bani, în total ridicându-se 6000 de lei în vederea continuării cercetărilor. După realizarea activității de prindere în flagrant a profesorului, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A.A. sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită în formă continuată”, se arată în comunicatul Direcției Generale Anticorupție.
Potrivit sursei citate, în perioada 24-26 iulie 2017, profesorul de matematică de la acelaşi colegiu “a pretins și primit de la cinci elevi suma totală de 2000 de lei, promițându-le acestora că-i va ajuta să promoveze examenul de corigență la economie. Din această sumă, I.M.E. a oprit 500 de lei, iar 1.500 de lei i-a remis lui A.A. și a primit de la cel din urmă suma de 200 de lei pentru intermedierea activității. I.M.E. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale), complicitate la dare de mită (cinci infracțiuni) și trafic de influență în formă continuată”.
Profesorii respectivi au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar ulterior s-a luat față de aceștia măsura controlului judiciar. În prezent se efectuează cercetări și față de șase elevi pentru săvârșirea unor infracțiuni de dare de mită.
Directoarea Colegiului Tehnic „Toma Socolescu“ din Ploiești, Rodica Avramescu, ne-a precizat ieri că acest caz va fi discutat în consiliul profesoral al colegiului, însă deocamdată așteaptă rezultatul anchetei procurorilor. “ Eu regret extraordinar de mult ceea ce s-a întâmplat. Profesorii respectivi au afectat imaginea școlii. Sunt extrem de mâhnită. Aștept rezultatul anchetei”, ne-a precizat aceasta. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Prahova, Aurel Graur, ne-a precizat : “Am aflat, cu surprindere și cu neplăcere, despre faptul că în momentul de faţă se desfășoară o anchetă a organelor de cercetare penală ce vizează doi profesori de la Colegiul Tehnic „Toma Socolescu“ Ploieşti. Așteptăm să se finalizeze ancheta, iar instituțiile abilitate să facă publice rezultatele. Ca primă măsură, Inspectoratul Școlar Județean Prahova a luat legătura cu conducerea liceului căreia i-a solicitat un punct de vedere. Aceasta ne-a precizat că așteaptă finalizarea cercetării penale”.