Petre Apostol
Deși pornea ca favorită la medalii, după argintul cucerit la Festivalul Olimpic al Tineretului European, de la Gyor, echipa României de handbal feminin a încheiat de-abia pe locul al șaptelea turneul final al Campionatului European U17, disputat la Michalovce, în Slovacia.
Prezentă și la competiția de la Gyor, handbalista ploieșteană Isabela Dragnea (foto, nr. 17) a fost păstrată în lotul României, antrenat de Ion Ivan, și la întrecerea continentală din Slovacia. Extrema dreaptă formată la CSM Ploiești a încheiat turneul cu 17 goluri, toate marcate în faza preliminară și grupa principală. Selecționata tricoloră începuse bine turneul, câștigând grupa preliminară, după ce a învins atât Franța, cât și Suedia, remizând, în ultima partidă, fără miză, totuși, cu Cehia.
În faza grupelor principale, handbalistele române nu au mai reușit să-și adjudece niciun punct, cedând cu Norvegia (scor 23-27), respectiv cu Spania (scor 23-25), ocupând ultima poziție în clasamentul grupei.
Astfel, echipa României a ratat calificarea în semifinale, intrând în faza pentru locurile 5-8, întâlnind, vineri seară, selecționata din Danemarca, țară care deținea titlul continental, câștigat în urmă cu doi ani. Handbalistele tricolore au pierdut, însă, în prelungiri, după ce danezele au revenit de la un deficit de trei goluri la pauză (scor 15-12 pentru România). La capătul celor 60 de minute de joc, scorul indica 26-26, Danemarca adjudecându-și victoria, după prima repriză de prelungiri, scor 30-29.
Prin urmare, ieri, tricolorele au evoluat în compania Spaniei, în duelul pentru locul al șaptelea. Echipa României și-a luat revanșa pentru înfrângerea suferită în faza grupelor principale, impunându-se cu scorul de 30-25 (15-13), adjudecându-și locul al șaptelea, un succes, însă, doar de consolare.