Urban Titu caută, în continuare, întăriri în judeţul nostru pentru Liga a III-a, antrenorul Mihai Dinu, care activează în paralel şi la CS Cornu, dorind să înregimenteze cât mai mulţi dintre jucătorii disponibilizaţi de Petrolul sau Astra 2. Astfel, după Alexandru Radu, tânărul tehnician ar putea să-l ia şi pe Dănuţ Iancu de la „FCP”, Cioran şi Doncilă fiind cei transferaţi, până acum, din „cartierul 9 Mai”. Iar cum Titu este în serie atât cu Petrolul, cât şi cu Astra 2, s-ar putea să fie rost de ceva ambiţii!