Inspecţia Judiciară va finaliza controlul la DNA pe 11 august
Pe 11 august, Inspecţia Judiciară va finaliza controlul privind managementul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat, ieri, ministrul Justiţiei,
Tudorel Toader. „După graficul pe care eu l-am primit, cred că pe data de 11 august ar trebui să încheie Inspecţia Judicară (auditul la DNA – n.red.). Aici revin cu o precizare. Ministrul Justiţiei are două căi de a face un control de fond la Ministerul Public. Pe de o parte, ministrul, prin ordin, poate să numească procurorii, obiectivele controlului şi graficul. O altă procedură la care eu am apelat a fost aceea de a mă adresa Inspecţiei Judiciare, solicitând ca în planul lor de măsuri să aibă o astfel de abordare. Inspecţia Judiciară a stabilit graficul de efectuare a controlului, a hotărât care este componenţa comisiei, a stabilit care sunt obiectivele controlului. Eu am făcut doar scrisoarea de solicitare a evaluării, a controlului de fond, care nu mai fusese de 10 ani. Eu am auzit că au fost 176 de controale, dar sunt din alea punctuale. Eu vorbesc de managementul de fond al instituţiei. Eu am trimis scrisoarea. Inspecţia Judiciară a prins-o în programul de măsuri de control, a stabilit componenţa comisiei, graficul, obiectivele”, a spus Tudorel Toader. Inspecţia Judiciară a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General. Verificările vin după ce ministrul Justiţiei a transmis o solicitare Inspecţiei Judiciare, pe 19 iunie, de efectuare a unor controale la DNA şi la Parchetul General privind eficienţa managerială. Tudorel Toader a precizat, în mod repetat, că la DNA nu s-a mai efectuat un control de aproape 10 ani.
Relu Fenechiu, eliberat condiţionat
Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, poate fi eliberat condiţionat, în urma deciziei de ieri a Tribunalului Vaslui. Hotărârea magistraţilor este definitivă. Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Transformatorul” şi la 3 ani şi 10 luni în dosarul „Siveco”, după ce şi-a recunoscut faptele. Pedepsele au fost contopite, astfel că, potrivit magistraţilor vasluieni, Fenechiu ar fi avut de ispăşit 5 ani şi 6 luni de închisoare. Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul „Transformatorul” pe 30 ianuarie 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, alături de fratele său, Lucian Fenechiu şi fostul director al societăţii Fene Grup,
Mihai Bogdan Damian – care au fost eliberaţi condiţionat. Al doilea dosar în care Fenechiu a fost condamnat este dosarul „Siveco”. Fostul ministru a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un nou dosar în care este acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. La începutul lunii august 2016, Relu Fenechiu a cerut eliberarea condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, deşi nu mai era încarcerat acolo, solicitând instanţei să ia act de faptul că şi-a executat fracţia din pedeapsă. Pedeapsa lui Relu Fenechiu a scăzut şi datorită lucrărilor ştiinţifice .